Avram Constantin – Mai buni, mai răbdători, mai toleranţi!

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă Domnul Constantin Avram: “Mai buni, mai răbdători, mai toleranţi!” Dintotdeauna poporul român şi-a afirmat, european sau mondial, propria identitate prin cultură, prin portul popular, prin credinţă, prin comportament social. Românii sunt cunoscuţi ca fiind ospitalieri, primitori, răbdători, toleranţi, ceea ce a fost concretizat prin blândeţe socială […]

Read More
Avram Constantin – De ce este nevoie de FMI

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă Domnul Constantin Avram: “De ce este nevoie de FMI” Imediat după Revoluţia română din decembrie 1989, prin vara anului 1990, s-a procedat şi demarat procesul de privatizare a unităţilor industriale româneşti, mai întâi prin metoda MEBO (adică a certificatelor), prin care fiecare salariat al statului primea […]

Read More
Avram Constantin – Dezbaterea Proiectului de Lege privind protecţia minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

Domnul Constantin Avram: Mulţumesc, domnule preşedinte. În temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Proiectul de Lege privind protecţia minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate a fost retrimis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, precum şi Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, în vederea reexaminării şi întocmirii […]

Read More
Avram Constantin – Referendumul popular – instrument de consultare folosit insuficient sau exclusiv partizan?

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă Domnul Constantin Avram: “Referendumul popular – instrument de consultare folosit insuficient sau exclusiv partizan?” Referendumul, ca formă expresivă a consultării populare, pe diferite teme ce privesc naţiunile şi folosit în diferite momente istorice, a fost utilizat mai mult în era modernă a dezvoltării sociale, ca ultim […]

Read More
Avram Constantin – Cui foloseşte pactul de coabitare dintre preşedinte şi premier?

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă Domnul Constantin Avram: “Cui foloseşte pactul de coabitare dintre preşedinte şi premier?” Dicţionarele explicative ale limbii române transpun verbul francofon “a coabita” în câteva definiţii aplicate, precum “a locui, a trăi împreună (în aceeaşi casă!) cu cineva, a convieţui, a conlocui”, în cazul unui bărbat şi […]

Read More
Avram Constantin – Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2013 pentru completarea art.4 alin.(1) din Legea nr.349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice

Domnul Constantin Avram: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Constantin Avram, membru al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Am să prezint Raportul asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60 pentru completarea art.4 alin.(1) din Legea nr.349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice. În conformitate […]

Read More
Avram Constantin – Politica fiscală – cheia de boltă a oricărei guvernări

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă Domnul Constantin Avram: “Politica fiscală – cheia de boltă a oricărei guvernări” Ştim cu toţii că de când au apărut modele de organizare socială s-au perceput taxe, impozite, biruri, contribuţii, impuneri care să permită să întreţină aparatul prin care statul îşi impunea autoritatea sau să-şi dezvolte […]

Read More
Avram Constantin – Ardealul, dulce prăjitură politică…!

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă Domnul Constantin Avram: “Ardealul, dulce prăjitură politică…!” De câţiva ani, minoritatea maghiară din România organizează fel de fel de mitinguri, măsuri sau manifestaţii care, după cum spuneam cu câteva luni în urmă, de la autonomia culturală a anilor ’90 au trecut treptat-treptat la revendicarea autonomiei administrative […]

Read More
Avram Constantin – Camerele de comerţ trebuie să-şi păstreze rolul în mediul de afaceri

Domnul Constantin Avram: Mulţumesc, domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia politică de astăzi poată titlul “Camerele de comerţ trebuie să-şi păstreze rolul în mediul de afaceri”. Recent, prin grija Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Bacău, am intrat în posesia unei documentaţii, voluminoase, ce-i drept, dar foarte serios şi profesional fundamentată, cu referire […]

Read More
Avram Constantin – Cine doreşte discreditarea Parlamentului?

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă Domnul Constantin Avram: “Cine doreşte discreditarea Parlamentului?” Dincolo de atribuţiile noastre legale, de aleşi ai neamului şi slujbaşi ai cetăţenilor care ne-au mandatat să-i reprezentăm cu cinste, onoare şi corectitudine în forul suprem al democraţiei româneşti, consider că noi, parlamentarii, avem şi o misiune de onoare, […]

Read More

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.


  • _ga
  • _gid
  • _gat

Nu accept
Accept