Avram Constantin – Cine doreşte discreditarea Parlamentului?

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

“Cine doreşte discreditarea Parlamentului?”

Dincolo de atribuţiile noastre legale, de aleşi ai neamului şi slujbaşi ai cetăţenilor care ne-au mandatat să-i reprezentăm cu cinste, onoare şi corectitudine în forul suprem al democraţiei româneşti, consider că noi, parlamentarii, avem şi o misiune de onoare, neînscrisă în fişa postului: aceea de a ne apăra instituţia pe care o reprezentăm, de a îmbunătăţi imaginea acesteia.

Legea fundamentală a ţării, Constituţia, legiferează în mod expres că statul român este organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului celor trei puteri, legislativă, executivă şi judecătorească, în jurisdicţia unei democraţii constituţionale dorită de popor. Parlamentul României, al cărui act de naştere se regăseşte în anul 1831, este bicameral şi are un rol preponderent legislativ, analizând şi votând legile ordinare şi organice, atât în comisiile de specialitate, cât şi în plen. Din nefericire, schimbarea legii privind alegerea senatorilor şi deputaţilor, prin introducerea mult-doritului sistem de vot uninominal, nu s-a concretizat în obţinerea rezultatelor aşteptate de cetăţeni. Astfel, în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, numărul parlamentarilor români a crescut de la 470 la 588, fapt ce a condus la apariţia anumitor neconcordanţe privitoare la susţinerea financiară a unui număr atât de mare de senatori şi deputaţi, într-o perioadă deloc uşoară din punct de vedere bugetar.

Revenind la obiectul acestei declaraţii politice, trebuie să remarc faptul că Parlamentul, celula democraţiei româneşti, este supus constant în ultima perioadă unor atacuri dintre cele mai drastice. Departe de mine gândul de a mă transforma într-un “avocat al diavolului”, adică de a fi subiectiv în aprecierile pe orice temă, inclusiv cea de faţă. Fără îndoială, există unele poziţii pertinente ale criticilor forului legislativ. Nu pot să neg că există între parlamentari anumite persoane care nu au conştientizat încă rolul lor în acest organism suprem al democraţiei României. Există aleşi profund neinteresaţi de misia lor în Legislativ, există oameni nelegitimaţi de votul popular, ajunşi deputaţi şi senatori cu un număr ridicol de voturi, prin redistribuirea conferită de lege (la acest capitol, consider că mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit, în perspectiva viitoarelor alegeri…). Ca în orice domeniu de activitate, ca în orice ţară, ca în orice profesie sau meserie, nu există pădure fără uscături! Sunt de acord cu o asemenea ipoteză, realist vorbind. Dar, dincolo de aceste disfuncţionalităţi pe undeva normale, din punct de vedere legislativ, tehnic şi uman, prigoana declanşată la modul general împotriva Parlamentului, ca entitate, mi se pare exagerată şi profund antidemocratică.

Din păcate pentru parlamentarii care îşi văd cu adevărat de treaba lor din Parlament, adică vin constant la locul de muncă, dau dovadă de conştiinciozitate, participă la activităţile parlamentare, se deplasează în teritoriu, într-un cuvânt, muncesc pentru banii primiţi, generalizarea unei imagini deplorabile pentru instituţia-garant al democraţiei dă o notă proastă întregii ţări, nu numai clasei politice. Am văzut, din nefericire, atacuri fără noimă venite din toate părţile, atât din mass-media, cât şi din societatea civilă sau alte instituţii ale statului, cu nimic mai “sănătoase” din punctul de vedere al evoluţiei democratice şi al profesionalismului uman. Să nu mai vorbim despre “rafalele” venite dinspre Cotroceni în ultimii ani, întâiul chiriaş al ţării fiind primul propovăduitor al imaginii belicoase de care se “bucură” în prezent Parlamentul, luat de-a valma, cu toate “zoaiele” aruncate pe geamuri…

Consider că avem nevoie, cum spuneam la început, de o acţiune comună, concertată şi concentrată a tuturor parlamentarilor, din toate formaţiunile politice, pentru a îmbunătăţi imaginea terfelită a Legislativului. Repet, sunt de acord cu relatările obiective, respectiv cu aducerea în spaţiul public a derapajelor flagrante, a acţiunilor neconforme cu statutul demnităţii de parlamentar, cu “arătatul cu degetul” atunci când se greşeşte. Nu pot fi însă de acord cu transformarea Parlamentului într-o haldă de gunoi, fără şanse de reabilitare, sau într-o “turmă” fără orizont şi lipsită de perspective, aşa cum încearcă unii să ilustreze cea mai democratică instituţie a ţării.

Sunt de acord că avem, poate, lacune privitoare la înţelegerea şi exprimarea actului democratic. Pe undeva, acestea pot fi tolerate, având în vedere cei doar 23 de ani trecuţi de la trecerea României la statutul de stat democratic. Agreez, totodată, şi ideea potrivit căreia mai avem încă mult de muncit la capitolul civilizaţie politică, democraţie constructivă, dezbateri îndreptate spre dezvoltare şi progres. Democraţia noastră, inclusiv cea parlamentară, este încă în fază incipientă, nu ne putem compara cu fostele mari imperii, precum Anglia sau Austria. Ca şi România, şi politica, şi Parlamentul sunt în urmă cu zeci de ani, iar alinierea la obiceiurile sănătoase este un proces de durată, dar ireversibil.

Există multe atribute necesare unei activităţi pozitive a parlamentarilor. Ei trebuie să dea de acum încolo un serios examen de maturitate, ambiţie, determinare şi respect, atât pentru imaginea noastră, a oamenilor politici, cât şi pentru întreaga naţiune română. Ar fi de dorit ca agenda de lucru a parlamentarilor să se concentreze pe îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor, îndeosebi a celor defavorizaţi, a pensionarilor, veteranilor de război şi familiilor cu venituri reduse, oameni care vor trebui să simtă o creştere consistentă a nivelului de trai. Nu în ultimul rând, parlamentarii trebuie să se ocupe mai pregnant de reforma clasei politice şi reformele instituţionale, care să permită în viitor creşterea încrederii populaţiei în aleşii poporului.

În accepţiunea Partidului Conservator, reforma clasei politice presupune indiscutabil menţinerea votului uninominal, însă la acest capitol trebuie să lucrăm pentru stabilirea unui sistem mai flexibil, mai corect, care să permită cu adevărat accederea în Legislativ a celor îndreptăţiţi să fie aici. De asemenea, trebuie să modificăm corespunzător Constituţia României, cu lămurirea explicită a formei republicii, să decidem ce fel de republică ne dorim – parlamentară, semiparlamentară sau prezidenţială. Noi considerăm că România are nevoie de o republică constituţională modernă, de tip parlamentar, cu restrângerea atribuţiilor preşedintelui şi rezolvarea competenţelor de fond de către Executiv.

Trebuie să dăm dovadă acum, mai mult ca oricând, de seriozitate, respect, corectitudine şi preocupare pentru muncă, pentru a ne atinge obiectivele fundamentale ale activităţii noastre: o viaţă mai bună pentru cei mulţi şi necăjiţi. Fac un apel la aleşii neamului să lase deoparte pentru o perioadă preocupările extraparlamentare şi să participe activ la procesul legislativ. Numai prin respect, seriozitate şi consideraţie pentru noi înşine şi munca noastră vom demonstra celor care ne-au mandatat să-i reprezentăm cu cinste în forul legislativ al ţării că merităm în continuare un vot de încredere, de care Parlamentul are atâta nevoie.