Avram Constantin – Politica fiscală – cheia de boltă a oricărei guvernări

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

“Politica fiscală – cheia de boltă a oricărei guvernări”

Ştim cu toţii că de când au apărut modele de organizare socială s-au perceput taxe, impozite, biruri, contribuţii, impuneri care să permită să întreţină aparatul prin care statul îşi impunea autoritatea sau să-şi dezvolte propriile programe de interes public prin investiţii. Toate taxele (sau dările) şi impozitele pe diferite activităţi, produse sau servicii ale statului se adunau în vistieria ţării şi erau folosite cu precădere la menţinerea şi întreţinerea autorităţilor administrative, sau în cele mai dese cazuri la întreţinerea armatei, ca şi garant al suveranităţii acelui stat. În rest, activităţile economice aducătoare de venituri, erau legate de cultivarea pământului (de agricultură) de creşterea animalelor, de promovarea produselor meşteşugăreşti, de practicarea serviciilor medicale, de educaţie etc.

În vremurile moderne, după derularea revoluţiilor europene, statul, indiferent de forma lui de organizare, a înfiinţat noi taxe şi impozite care erau colectate şi corelate, în ceea ce definim astăzi ca politici fiscale. Acestea urmau să asigure funcţionarea statală, dar şi derularea unor programe publice care la rândul lor să devină adevărate motoare ale dezvoltării statale, în general, şi să se constituie ca elemente componente ale unei dinamici economice atât de necesare! Nevoia tot mai acută de susţinere a programelor publice de investiţii(care asigură şi dezvoltare) de întreţinere a armatei, de creare a consumului, au determinat de-a lungul timpului înfiinţarea de noi taxe, impozite sau contribuţii, sau creşterea cuantumului acestora. În anumite etape istorice acestea, taxele şi impozitele, datorită numărului mare sau nivelului ridicat al acestora, au generat mişcări sociale menite a corecta politic raporturile între stat şi contribuabili (răscoale, revoluţii, lovituri de stat etc.). Şi în vremurile pe care le trăim, societatea civilă sau companiile comerciale trebuie să plătească statului, peste o sută de astfel de taxe şi impozite, care de care mai diverse, care de care mai directe sau indirecte.

Guvernele, indiferent de culoarea lor politică, în funcţie de nevoile ţării în anumite perioade au procedat, invariabil, la creşterea cuantumului taxelor şi impozitelor sau la înfiinţarea altora noi! De cele mai multe ori, fără să ţină seamă de principiul universal valabil al colectării acestora, adică “mai bine luăm mai puţin de la foarte mulţi, decât foarte mult de la câţiva”… Ulterior, acest concept a fost denumit generic, lărgirea bazei de impozitare, care ar trebui să primeze conceptului de creştere a taxelor şi impozitelor. Pentru că lărgirea bazei de impozitare este susţinută de termenul de contributor (deci comportament benevol al cetăţenilor), iar creşterea cuantumului taxelor şi impozitelor are caracter de impunere, ca măsură punitivă rezultată exclusiv din nevoia de resurse la bugetul de stat.

Din aceste motive şi în anumite etape de dezvoltare, ar fi nevoie de ceea ce numesc finanţiştii relaxare fiscală, a cărei necesitate, spun unii specialişti, se va face prezentă în mod deosebit în perioade de criză economică sau financiară!

Din 2008, de la căderea uneia dintre cele mai mari bănci americane Lehman Brothers şi spaţiul european a fost atins de elementele specifice crizei economice şi financiare, parcă uitând faptul că economia mondială a mai trecut prin aşa ceva în anii 1929-1932! Acest fapt a generat, inevitabil, micşorarea volumului de investiţii, a redus numărul locurilor de muncă, (deci a crescut rata şomajului), a micşorat drastic consumul populaţiei în mai toate ţările lumii, deci a micşorat producţia de bunuri de consum.

Este foarte greu de spus care ar fi soluţia sau soluţiile ieşirii din această criză globală, dar părerile marilor economişti ai lumii sunt împărţite şi cu cât criza economico-financiară se prelungeşte, tensiunile sociale se acutizează, dialogul între guvernanţi şi guvernaţi se subţiază, iar rezolvarea problemelor sociale se încearcă a fi rezolvate în stradă prin mitinguri, manifestări spontane sau autorizate, încrederea ca element de solidaritate socială se micşorează din ce în ce mai mult.

Iată de ce încerc să înţeleg rolul social al politicilor fiscale, să am mai mult în vedere efectele benefice ale lor pe termen lung, decât să ne rezumăm ca prin ele să rezolvăm câteva probleme de moment.

Cred că este timpul ca marii economişti ai ţării (pentru că avem destui, nu-i aşa?) să-şi spună părerea cât mai repede cu putinţă!