Avram Constantin – Referendumul popular – instrument de consultare folosit insuficient sau exclusiv partizan?

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

“Referendumul popular – instrument de consultare folosit insuficient sau exclusiv partizan?”

Referendumul, ca formă expresivă a consultării populare, pe diferite teme ce privesc naţiunile şi folosit în diferite momente istorice, a fost utilizat mai mult în era modernă a dezvoltării sociale, ca ultim procedeu de tranşare a unor probleme de interes naţional, care nu au putut fi rezolvate pe canale şi măsuri guvernamentale sau pentru care partidele sau alianţele politice aflate la guvernare nu şi-au asumat răspunderea, de teama erodării popularităţii lor sau din negăsirea soluţiei politice potrivite unei anumite probleme care a divizat societatea civilă. Pe vremuri i se spunea plebiscit. Am avut şi noi, românii, de-a lungul milenarei noastre istorii, destule momente în care clasa politică ar fi trebuit să iniţieze, să organizeze consultări populare.

Cel mai recent, am fi avut ocazia după Revoluţia română din 1989, dar nu ştiu din ce motive nu s-a apelat la această formă de consultare populară, deşi problemele care trebuia să facă obiectul unui referendum aveau o importanţă deosebită pentru societatea românească. Unii spun că nu aveam încă un cadru legal de desfăşurare, alţii spun că nu a existat interes în a fi consultată populaţia României.

Mă refer aici la două dintre marile probleme cu care ne-am confruntat la sfârşitul anilor ’90: intrarea României în NATO şi Aderarea României la Uniunea Europeană, proiecte politice de anvergură care, în opinia mea, stabileau foile de parcurs ale României, privind securitatea zonală şi dezvoltarea ţării pe zeci de ani înainte. Dar importanţa covârşitoare a celor două proiecte politice, preluate succesiv de mai toate guvernările, impuneau o consultare populară largă pe măsura importanţei acestora în viaţa de zi cu zi a românilor. Deci acest lucru nu s-a întâmplat, nu s-a organizat niciun referendum, niciun guvern nu şi-a asumat aşa ceva, nimeni nu a iniţiat o propunere legislativă în acest sens.

Totuşi, datorită eforturilor diplomatice, am devenit membri cu drepturi depline ai Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord (NATO) în anul 2004, şi am devenit ţară membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007.

În schimb am organizat două consultări populare pentru demiterea Preşedintelui României, ca urmare a încălcării repetate a prevederilor constituţionale. Unul dintre ele, cel din 2007, a fost respins, preşedintele rămânând în funcţie, al doilea, cel din 2012, nu a întrunit cvorumul de peste 50% cum a stabilit Curtea Constituţională a României, preşedintele rămânând pentru a doua oară în funcţie.

Mai nou, avem în vedere procesul de descentralizare şi regionalizare administrativ-teritorială a ţării, deziderat asumat de USL în campania electorală. Evident că trebuie modificată Constituţia. Dar dacă tot organizăm referendum de modificare a Constituţiei, de ce să nu consultăm populaţia dacă este de acord cu regionalizarea mai întâi, şi apoi să modificăm Constituţia, pentru că Legea referendumului intră în vigoare în toamna anului 2014. Şi oare n-ar fi bine să consultăm populaţia şi pe chestiunea votului obligatoriu, odată cu problema regionalizării?! Nu ştiu, dar întreb şi eu, cu speranţa să mă lămurească cineva.

Pentru că, oricum, ne împiedicăm de cvorumul de validare a unui referendum.

Oricum, tema regionalizării ţării este una extrem de importantă, la fel şi tema votului obligatoriu, pentru a le cuprinde, la grămadă, în procesul de modificare a Constituţiei.

Am ferma convingere, că trebuie să mai reflectăm, că USL trebuie să reevalueze impactul social major pe care îl va avea procesul de regionalizare, şi într-un sens, şi într-altul, pentru că altfel există riscul apariţiei dezechilibrelor regionale, de ordin economic, dar şi social. Şi nimeni, nu-i aşa, nu doreşte acest lucru.