Avram Constantin – De ce este nevoie de FMI

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

“De ce este nevoie de FMI”

Imediat după Revoluţia română din decembrie 1989, prin vara anului 1990, s-a procedat şi demarat procesul de privatizare a unităţilor industriale româneşti, mai întâi prin metoda MEBO (adică a certificatelor), prin care fiecare salariat al statului primea aceste certificate pe care le înscriau, la societatea românească la care doreau, şi în acest fel acţiunile (proprietate de stat până la acel moment), treceau din proprietatea statului, în proprietatea privată!

Aşa a început procesul de privatizare în România, şi după demararea acestui proces s-a constatat uşor-uşor că veniturile la bugetul de stat se micşorau văzând cu ochii, iar resursele financiare necesare susţinerii sistemului public de pensii şi plăţii salariilor bugetarilor erau din ce în ce mai mici, deşi am vândut pe rând PETROM-ul, distribuţia energiei electrice şi a gazului natural, iar astăzi încercăm să vindem OLTCHIM şi CFR MARFĂ!

Toţi ne întrebăm, ce se întâmplă cu economia, de ce “mersul greoi” al acesteia nu putea asigura resursele financiare necesare construcţiei echilibrate a bugetului de stat? O parte a populaţiei a devenit pensionară, (deci asistată social, spun unii specialişti), populaţia activă îşi reducea rândurile, iar importurile începeau să depăşească net volumul exporturilor.

Treptat, din producători şi consumatori, am devenit numai o ţară de consumatori, practic nu mai produceam mai nimic, cu excepţia industriei textile! Fără producţia de bunuri, nu produceam plusvaloare, deci mă întreb de unde venituri la bugetul statului!? Şi atunci guvernul a identificat sursa de finanţe la buget: împrumuturile externe! Şi unde să se fi apelat decât la Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială! Dar împrumuturile solicitate, pe lângă faptul că erau condiţionate şi cu costuri ridicate, ar fi trebuit să fie folosite numai pentru investiţii care generează dezvoltare şi creştere economică, decât pentru consum! Dar nu a fost deloc aşa, deoarece noi, românii, nu am putut susţine din munca noastră, protecţia socială necesară, ca urmare a disponibilizărilor masive din economie şi intrarea în sistemul de pensii a cadrelor militare, ca urmare a aderării la NATO, iar cheltuielile bugetare nu le-am putut stăpâni suficient de bine.

Fondul Monetar Internaţional este un operator financiar care impunea condiţii drastice de acordare a împrumuturilor: se impunea deficitul bugetar, continuarea privatizărilor societăţilor comerciale cu capital de stat, privatizarea sistemului bancar, numărul salariaţilor din sistemul bugetar etc.

Fiindu-ne din ce în ce mai dificil, s-a hotărât la nivel guvernamental, că trebuie să devenim membri ai Uniunii Europene! Tocmai pentru că aveam nevoie de acces la fondurile europene, deci la resurse financiare foarte ieftine, pentru a susţine economia, iar în anul 2007, am reuşit să devenim şi membri cu drepturi depline ai U.E. Am accesat fonduri europene de preaderare prin diferite programe, SAPARD, ISPA etc., apoi am avut la îndemână, între 2007-2013, fonduri uriaşe din care nu s-au absorbit mare lucru, deşi noi românii contribuim la bugetul comunitar cu aproape 1,2 miliarde de euro! Dar tot nu s-a reuşit o creştere economică consistentă, ci dimpotrivă, s-a reuşit de cele mai multe ori o stagnare (“creştere economică zero”), unii spunând că principala cauză ar fi evaziunea fiscală, ca rezultat al economiei subterane, alţii spunând că nici o ţară din lume nu şi-a revenit economic, după relaţiile cu FMI şi Banca Mondială! Unde se află adevărul vom vedea în următorii ani, pentru că preţul plătit organismelor financiare internaţionale, precum şi Uniunii Europene, este în opinia mea, unul prea mare şi are un iz al cesionării parţiale din suveranitate, din moment ce în vara lui 2012, am fost martorii anulării, prin chichiţe avocăţeşti, a unei voinţe populare a 7,4 milioane de oameni!

Şi ne mai întrebăm de unde şi de ce se consolidează un curent euro sceptic tot mai vizibil, în România zilelor noastre? Această atitudine socială a apărut şi pentru că populaţia nu simte în planul vieţii sociale, ajutorul FMI şi al Uniunii Europene, oamenii plătindu-şi facturile din ce în ce mai greu, iar peste 80% din tineri doresc să părăsească ţara!

Şi atunci, întrebarea distinsului meu coleg academician Dinu C. Giurescu “Încotro ne îndreptăm, Doamne?!…” este mai de actualitate ca oricând!

Păcat că întrebarea capătă tot mai mult un caracter retoric!