Articolul 61 din Constitutia Romaniei defineste Parlamentul ca “organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.

Sistemul parlamentar romanesc este unul bicameral, institutia fiind alcatuita din Camera Deputatilor si Senatul Romaniei.

Potrivit Constitutiei, Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeste de drept în stare de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta, pana la încetarea acestora.

O lege trebuie sa fie votata de ambele Camere ale Parlamentului, insa, in functie de tehnica legislativa si caracterul propunerii, un text poate ajunge in prima faza fie in dezbaterea Camerei Deputatilor, fie in dezbaterea Senatului. Dupa adoptarea sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative, cealalta Camera decide definitiv, iar daca aceasta este de acord, propunerea este adoptata, altfel este rolul primei camere sesizate de a da o decizie definitiva.

Sedintele celor doua camere se desfasoara separat. In anumite situatii extraordinare, prin regulament se poate cere convocarea plenului reunit al celor doua camere, de regula pentru a da un vot important.

Structura celor doua camere ale Parlamentului este similara. Fiecarea Camera isi alege un birou permanent, reprezentativitatea fiind principiul dupa care se alcatuieste structura politica. Camera Deputatilor si Senatul sunt conduse de cate un presedinte, ales la inceputul fiecarui mandat. Membrii birourilor permanente sunt alesi la inceputul fiecarei sesiuni parlamentare.

Deputatii si senatorii se organizeaza in grupuri parlamentare politice. Regulamentul celor doua camera defineste clar modalitatea in care un parlamentar poate migra de la un grup la altul.

Lucrarile pe marginea propunerilor legislative au loc in cadrul comisiilor de resort. In plenul celor doua camere pot avea loc dezbateri pe teme importante, voturi asupra proiectelor ce ies din comisii. Parlamentarii sustin in fiecare marti declaratii politice in fata colegilor lor. Interpelarile si intrebarile pe care acestia le adreseaza ministrilor sau premierulor pot fi citite in plenul camerei sau trimise direct catre minister.

Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, în prezenta majoritatii membrilor.

Constitutia Romaniei stabileste ca:

“Legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.

Legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere”.

Cele doua camere se intrunesc in sesiuni parlamentare de doua ori pe an: din februarie pana in iunie si din septembrie pana in decembrie. Lunile iulie si august sunt luni de vacanta parlamentara.

Parlamentarii sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Legea electorala este textul care defineste modalitatea prin care acestia sunt alesi. In acest moment, parlamentarii sunt alesi prin sistemul uninominal majoritar intr-un singur tur astfel incat sunt declarati invingatori cei care reusesc sa obtina cele mai multe voturi in colegiile in care candideaza.

Potrivit legii electorale in vigoare, deputatii si senatorii se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentarii proportionale. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputatilor este de un deputat la 70.000 de locuitori. Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 de locuitori.

Circumscriptia electorala este unitatea administrativ-teritoriala în care se organizeaza alegeri si la nivelul careia se atribuie mandate, în functie de rezultatele alegerilor. Colegiul uninominal este o subunitate a unei circumscriptii electorale, în care este atribuit un singur mandat.

Romania are in acest moment 588 de deputati si senatori, cu o suta in plus fata de legislativul precedent. Romania este una dintre tarile cu cei mai multi parlamentari din lume, raportat la numarul de locuitori.

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.


  • _ga
  • _gid
  • _gat

Nu accept
Accept