Tot mai des, în foarte multe situaţii, mi se pune întrebarea dacă firavul capital românesc mai există. Implicit, această întrebare este urmată de o alta, legată de capitaliştii români, dacă investitorii autohtoni mai dau vreun semn de viaţă sau nu. Pentru că, mai toţi au fost scoşi de pe piaţă de capitalul străin sau au […]

Read More

Una din preocupările legislative care ţin capul de afiş al agendelor politice ale partidelor, dar şi a instituţiei prezidenţiale, este Legea finanţării partidelor politice, care în timpul cel mai scurt va fi modificată şi completată. Cum şi când se vor întâmpla aceste lucruri rămâne de văzut, dar oricum, acest act normativ se va putea modifica […]

Read More

Ca unul care urmăreşte, din 1990, foarte atent mijloacele de informare în masă, adică presa de toate felurile, ar trebui să înţeleg mult mai uşor rolul de mediere a informaţiilor care ajung în spaţiul public, dar şi rolul de echilibru şi control între cele trei puteri ale statului: puterea legislativă – Parlamentul, puterea executivă – […]

Read More

Vreme de câteva săptămâni, pe fondul campaniei de arestări şi încuviinţări ale cercetării penale ale unor persoane de prim rang din politica românească, în spaţiul public se dezbate aprins (exact în Postul Paştelui la creştini şi parcă la comandă) vechea temă a predării religiei în şcoli. Această temă a părut dezbătută şi acceptată în perioada […]

Read More

Ştiu că, în democraţiile consolidate, majorităţile parlamentare care sprijină sau nu un guvern sunt date de votul popular exclusiv. În România, de la o vreme, s-a tot discutat de schimbarea acestor majorităţi prin alte procedee decât cele ale unui scrutin direct, prin alegeri anticipate sau la termen, adică prin transferul unor deputaţi sau senatori de […]

Read More

Întotdeauna am fost adeptul bunei înţelegeri, al soluţiilor negociate între două părţi aflate în conflict, refuzând măsurile de constrângere aplicate oricărui cetăţean român, mai puţin acelor cetăţeni care, prin faptele lor, sunt adevărate pericole sociale. Într-o ţară în care, iată, aproape zi de zi DNA sau DIICOT arestează pe cineva, presa, sub motivul informării opiniei […]

Read More

“Trebuie să modernizăm sistemul electoral!” Modificarea legilor electorale privind alegerile locale şi parlamentare din 2016 este pentru toată clasa politică, societatea civilă şi pentru consolidarea democraţiei o prioritate de netăgăduit! Avem diferite puncte de vedere privind modalitatea de alegere a primarilor, a preşedinţilor de consilii judeţene sau a parlamentarilor, al cărui număr se doreşte a […]

Read More

Odată cu înfiinţarea USL ca alternativă de guvernare a PDL, am gândit că a venit momentul în care clasa politică, sau măcar o parte din ea, a înţeles să se ocupe exclusiv de binele oamenilor, de bunul mers al economiei, de combaterea corupţiei, de securitatea şi stabilitatea ţării. Am sperat, de asemenea, că noua alianţă […]

Read More

Deşi a fost atacată la Curtea Constituţională a României şi a căzut la vot în Camera Deputaţilor, Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 privind migrarea aleşilor locali (primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni), a produs serioase efecte în configuraţia consiliilor locale şi judeţene, formând noi majorităţi, altele decât cele decise la alegerile locale din iunie 2012! […]

Read More

Acum câteva luni, în primăvara acestui an, încercam să redefinesc raportul instituţional între exponenţii autorităţilor numite şi cei ai autorităţii elective (alese), motivat de faptul că opinia publică percepe tot mai consistent că acţiunile instituţiilor puterii judecătoreşti sunt menite a “pune la colţ” exponenţii puterii legislative (deputaţi, senatori etc.) în sensul intensificării cererilor de începere […]

Read More

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.


  • _ga
  • _gid
  • _gat

Nu accept
Accept