Tot mai des, în foarte multe situaţii, mi se pune întrebarea dacă firavul capital românesc mai există. Implicit, această întrebare este urmată de o alta, legată de capitaliştii români, dacă investitorii autohtoni mai dau vreun semn de viaţă sau nu. Pentru că, mai toţi au fost scoşi de pe piaţă de capitalul străin sau au fost arestaţi şi judecaţi. Consecinţa imediată a fost creşterea numărului de şomeri şi scăderea nivelului de trai al românului de rând. Dar, cine să mai observe dispariţia capitalului românesc din toate ramurile economice generatoare de profit? Pentru noi toţi, care mai reuşim să ne mai asumăm riscul unei afaceri, răspunsul este clar: absolut nimeni!

În spaţiul public, doar câţiva analişti economici obiectivi şi ancoraţi în realităţile economice mai amintesc de soarta capitalului românesc, care este pe cale de dispariţie, nouă românilor lăsându-ni-se numai palida bucurie de mari furnizori de forţă de muncă ieftină şi consecvenţi consumatori ai unor produse, realizate de capitalul străin. A nu se înţelege că am ceva împotriva investitorilor străini, dar nu pot uita analiza pertinentă a unui consultant economic de renume, şi anume domnul Ilie Şerbănescu, care încearcă să aducă clasa politică cu picioarele pe pământ, arătând meticulos că:

  • petrolul şi gazele naturale sunt exploatate de investitori austrieci;
  • industria metalurgică feroasă este la investitorii indieni cu legături britanice, iar cea neferoasă este controlată de investitori ruşi;
  • fondul silvic naţional a fost exploatat de investitori arabi sau unguri;
  • industria de automobile este controlată de investitori francezi sau americani;
  • telecomunicaţiile sunt gestionate de investitori greci sau francezi;
  • distribuţia energiei electrice este gestionată de italieni sau germani;
  • sistemul bancar românesc (ex. CEC BANK şi EXIMBANK) reprezintă numai 4% din totalul capitalului financiar, restul fiind străin ;
  • fondul terenurilor agricole mai este controlat de capital românesc doar în proporţie de 40%, restul fiind exploatat de companii străine.

Şi aş mai avea de menţionat suficiente domenii de activitate în această situaţie, dar mă opresc doar la atâtea, din motive de spaţiu. Şi îmi pun întrebarea: „…nouă, românilor, ce ne-a mai rămas?”, probabil resursele de sare şi serviciile naţionale de poştă! Dar cine poate să ştie cine a pus ochii şi pe acestea. Remarca academicianului Dinu C. Giurescu, potrivit căreia: „…ce a mai rămas, nu ne mai aparţine…”, este mai actuală ca oricând! Pot fi acuzat de naţionalism, dar ce mai contează când nimeni nu sesizează dispariţia treptată a capitalului românesc, odată cu externalizarea profitului companiilor străine.

Şi, atunci, ne întrebăm: cum să mai sperăm la dezvoltarea României în următorii ani? Riscul stagnării şi acceptul stării de subdezvoltare este un real pericol la adresa stabilităţii naţiunii române.

Media
No rating yet

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.