Acum câteva luni, în primăvara acestui an, încercam să redefinesc raportul instituţional între exponenţii autorităţilor numite şi cei ai autorităţii elective (alese), motivat de faptul că opinia publică percepe tot mai consistent că acţiunile instituţiilor puterii judecătoreşti sunt menite a „pune la colţ” exponenţii puterii legislative (deputaţi, senatori etc.) în sensul intensificării cererilor de începere a urmăririi penale a unor aleşi ai neamului, dar şi a celor în care s-au solicitat reţineri (arestări preventive) sau percheziţii la domiciliul celor care fac obiectul unor dosare.

Şi anticipau atunci că, dacă aceste acţiuni ale organelor de justiţie sunt aduse în faţa publicului într-o ordine preferenţială, atunci acţiunile demarate pot fi percepute ca o luptă pentru supremaţie între cele două puteri ale statului, deci între puterea legislativă şi puterea judecătorească.

Opinez că arestările şi percheziţiile la domiciliul unor parlamentari în plină campanie electorală, fără un probatoriu concludent, au întărit, au consolidat această percepţie, până într-acolo încât să se definească conceptul de „amestec al justiţiei în politică”, şi nu invers aşa cum majoritatea mijloacelor mass-media au reuşit să o inoculeze în spaţiul public. De cele mai multe ori, pentru parlamentari, acordul pentru arestări sau percheziţii a fost respins tocmai pentru că colegii parlamentarilor acuzaţi sau suspectaţi de corupţie au perceput acţiunea organelor de justiţie ca o vendetă, nu ca un act de dreptate. Opinia publică a sesizat foarte uşor faptul că anumite dosare au stat la dospit ani de zile, iar altele s-au finalizat în câteva zile cu condamnări sau achitarea celor menţionaţi în dosare.

Nu cred că acest lucru este de natură a credibiliza justiţia, ci mai degrabă de a subţia bruma de încredere în actul de justiţie, aşa că opinia publică deja a lansat ideea că DNA-ul, prin dosarele pe care le va instrumenta în continuare, va micşora numărul de deputaţi la 300, cel al senatorilor la maximum 80-90! Faptul că 27 de preşedinţi de consilii judeţene şi un număr foarte important de primari ai municipiilor reşedinţă de judeţ sunt urmăriţi penal în cauze mai mult sau mai puţin probate spune aproape totul despre implicarea justiţiei în politică.

Suntem cu toţii de acord că justiţia trebuie să-şi facă treaba până la capăt, dar faptul că flagelul corupţiei a cuprins nivelele de decizie cele mai înalte în cazul ANRP, având ca „prim-solist” pe şeful DIICOT, este o dovadă în plus că instrumentarea dosarelor penale nu este tocmai în ordinea deschiderii lor.

Eu personal nu am fost niciodată de acord cu justiţia televizată, după principiul potrivit căruia şi presa trebuie să aibă subiecte, pentru că sunt destule exemple în care actul de justiţie preliminar a fost compromis fără rost (cazul Atanasiu sau Paul Păcuraru).

Desfăşurarea campaniei electorale prezidenţiale, având în prim-plan arestările şi percheziţiile dispuse de DNA pentru unii parlamentari, ar trebui să fie un motiv în plus pentru limpezirea raportului între autoritatea electivă şi autoritatea numită. Este momentul ca acest raport să devină un deziderat al clasei politice româneşti, al societăţii civile în ansamblul ei!

Media
No rating yet

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.