Constantin Avram – declaraţie politică: „Presiunea presei! (impune o lege a presei?!)”

Ca unul care urmăreşte, din 1990, foarte atent mijloacele de informare în masă, adică presa de toate felurile, ar trebui să înţeleg mult mai uşor rolul de mediere a informaţiilor care ajung în spaţiul public, dar şi rolul de echilibru şi control între cele trei puteri ale statului: puterea legislativă – Parlamentul, puterea executivă – Guvernul şi Preşedinţia, şi puterea judecătorească – mai exact toate instituţiile statului, care pun în aplicare actele normative emise de Parlament sau Guvern. Am urmărit şi urmăresc, cu mare atenţie, evoluţia organelor de presă, cele scrise, audio sau televiziuni, şi încerc să mă dumiresc de ce orice subiect de interes naţional sau local, care se transformă într-o ştire, este abordat diferit de trusturile de presă, în special de televiziuni, şi cele private şi cea de stat? De regulă, în ultimii ani, toate trusturile de presă au reuşit să înglobeze cel puţin un ziar (cotidian sau săptămânal), un post de radio şi cel puţin un post de televiziune. De la toate putem auzi, putem citi, putem urmări cum că toate ştirile sunt atent selectate, atent documentate, din cel puţin trei surse, şi la fel de atent difuzate către publicul larg, încă însetat de ştiri şi informaţii noi, gen “breaking news”, dar toate marcate de obiectivism (deci, nealterate de puncte de vedere subiective sau rău intenţionate) şi fără partizanat politic. Dar, una este ceea ce ne spun sau ce doresc să credem, şi alta este ceea ce se furnizează publicului. Am remarcat o adevărată competiţie pentru un rating mai bun şi ar fi de înţeles acest lucru, dacă rezultatul acestei competiţii nu ar avea ca efect final decât linşajul mediatic, în funcţie de interesele grupului. Dar, dincolo de aceste mici aspecte şi de multe ori neînsemnate campanii de denigrare, de terfelire, de aruncat cu dejecţii în cei care nu sunt de partea cui trebuie, am constatat că, au o cadenţă demnă de invidiat atacurile concentrate şi concertate (motivate sau nu) ale celei de-a patra puteri – PRESA – asupra celorlalte trei puteri ale statului: Parlament, Guvern sau Justiţie. Cineva îmi spunea că aceste atacuri, de multe ori suburbane, sunt rezultatul imediat al sistemului concurenţial, dar eu nu prea cred, din moment ce ştim că numărul de contracte de publicitate nu este neapărat direct proporţional cu cantitatea de acuze, de ironii, de anchete jurnalistice unidirecţionate, îndreptate aproape exclusiv către reprezentanţii celorlalte trei puteri.

Pentru noi toţi este clar faptul că, asupra Parlamentului, deputaţi şi senatori, sunt îndreptate majoritatea aprecierilor negative, majoritatea ironiilor de prost-gust, majoritatea acuzelor, majoritatea suspiciunilor, toate acestea conducând la bănuiala practicării unei prostituţii profesionale, decât la percepţia unui comportament profesional de înaltă ţinută. Aproape de fiecare dată, tot ce este rău în societatea românească, se datorează parlamentarilor, tot ce este interesat se datorează guvernanţilor şi tot ce este inuman şi nedrept se datorează sistemului judiciar. Pentru unii, aşa-zişi analişti sau moderatori, parlamentarii dorm sau sunt proşti, guvernanţii sunt hoţi şi interesaţi, iar procurorii şi judecătorii sunt nedrepţi sau dominaţi de partizanat politic.

Eu ştiu că, de exemplu, dintr-o echipă de zugravi, dacă a furat unul o galeată cu vopsea, nu îi faci hoţi pe toţi membrii echipei. Asta, ca să dăm un singur exemplu. Unele guri rele susţin, cu diferite ocazii, că atacurile presei asupra celorlalte trei puteri ale statului, au un scop bine definit, şi anume, acela de a abandona rolul de asigurare (mediere) a echilibrului între ele, pentru rolul de coordonare indirectă şi influenţare a deciziei politice, prin presiune mediatică. Se poate spune sau crede că, decredibilizarea acestor instituţii (Parlament, Guvern, Justiţie) au generat scăderea dramatică a încrederii populaţiei în acestea, şi în special, în Parlamentul României, care fiind rezultatul direct al votului popular, este cea mai democratică instituţie a ţării, cea mai stabilă şi cea mai legitimă.

Dar ce mai contează, când interesele economice şi politice ale presei, în ansamblu, cu mici excepţii, sunt mai puternice decât aflarea adevărului şi informarea corectă a publicului?! Contracte să apară sau comanda şefului să fie îndeplinită, că restul…!