În weekendul 25-26 aprilie 2015, grupul de inițiativa Bacauanii vor piste pentru biciclete și Speed Park organizează, la Pista de Karting Speed Park, prima ediție a Festivalului bicicliștilor băcăuani, care constă într-o plimbare și o competiție pentru bicicliștii din Bacau și nu numai. Pe lânga bicicliști, sâmbata sunt așțeptați și cei cu role, skateboard, trotinetă […]

Read More

Luni, 20 aprilie 2015, a avut loc așa numita dezbatere publică organizată de Primăria Bacău, care, în mod teoretic, ar fi trebuit să aibă rolul de a consulta viitorii beneficiari ai fondurilor prin legea 350/2005 privind finanțările nerambursabile. La eveniment au luat parte viceprimarul Radu Ababei, consilierii locali Ilie Bîrzu și George Bogatu, Florin Grapă, antrenorul […]

Read More

În data de 1 aprilie a fost iniţiată moţiunea simplă intitulată „În lipsa oricărei Strategii Energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment”. Aceasta a fost semnată de 101 deputaţi ai Grupului Parlamentar al Partidului Naţional Liberal, printre care s-au aflat şi deputaţii PNL de Bacău, Viorica Marcu şi Lucian Ciubotaru. Moţiunea supusă […]

Read More

Deputaţii Constantin Avram, Iulian Iancu, Ion Melinte, Lucian Şova, Gabriel Vlase şi Valerian Vreme, alături de senatorii Marcel Bujor şi Vasile Nistor, s-au numărat printre cei 255 de parlamentari care au semnat iniţiativa legislativă privind modificarea şi completarea legii statutului deputaţilor şi senatorilor. Proiectul a fost depus la Camera Deputaţilor în data de 15 aprilie, […]

Read More

Propunere legislativă privind abatoarele mobile având ca obiect activitatea de abatorizare a animalelor şi comercializarea cărnii În şedinţa Senatului din data de 17 martie, parlamentarul băcăuan, Dragoş Luchian, s-a numărat printre iniţiatorii unui proiect de lege cu privire la înfiinţarea abatoarelor mobile având ca obiect activitatea de abatorizare a animalelor şi comercializarea cărnii. Conform expunerii […]

Read More

Senatorii Marcel Bujor şi Vasile Nistor, împreună cu deputatul Valerian Vreme se numără printre cei 71 de iniţiatori ai unui proiect de lege care vizează sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, proiect înaintat la Senat pentru dezbatere în data de 2 aprilie şi trimis pentru punct de vedere la Guvern pe 15 […]

Read More

Societatea Academică din România și Romaniacurata.ro pun la dispoziția celor interesați de activitatea Direcției Naționale Anticorupție și de fenomentul corupției manifestat la nivel local o hartă online interactivă ce permite vizualizarea unei serii de informații referitoare la cazurile instrumentate de către procurorii DNA într-o manieră prietenoasă. Scopul acestei hărți interactive este acela de a facilia […]

Read More

În cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 1 aprilie, deputatul băcăuan Valerian Vreme s-a numărat printre iniţiatorii a trei propuneri legislative, propuneri care au vizat egalizarea sporurilor acordate medicilor din spitalele regionale de urgenţă, la nivelul celor din UPU (Unitate Primiri Urgențe) şi ATI (Anestezie și Terapie Intensivă),  alinierea legislaţiei naţionale privind exercitarea profesiei […]

Read More

Pentru a monitoriza activitatea aleşilor noştri în Parlamentul României, am realizat un sumar al celor mai interesante proiecte de lege votate în şedinţele Camerei Deputaţilor şi a Senatului din săptamâna 30 martie-3 aprilie. Felul în care au votat deputaţii şi senatorii noştri poate fi consultat în tabelele de mai jos. Proiecte de lege vizând stimularea […]

Read More

Profitând de o zi însorită după atâta ploaie și de faptul că ne aflăm în “Săptămâna Altfel”, Cetățenii Activi pentru Bacău s-au aflat astăzi la Școala Gimnazială din satul Horgești al comunei omonime, aflat în zona estică a județului. Ne-am bucurat să aducem puțină diversitate în activitățile zilnice ale elevilor și credem că am reușit […]

Read More

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.


  • _ga
  • _gid
  • _gat

Nu accept
Accept