Ce au mai făcut parlamentarii noştri în luna iunie
În luna iunie, înainte de vacanţa parlamentară, reprezentanţii noştri în forul legislativ al ţării au susţinut un număr total de 7 declaraţii politice şi au adresat 25 de întrebări şi interpelări. Totodată, s-au implicat în iniţierea a 16 proiecte legislative care au fost prezentate în plenul Camerei Deputaţilor.
În continuare, îţi prezentăm activitatea totală a parlamentarilor şi detaliată pentru fiecare ales în colegiile din județul Bacău.
| Parlamentar | Formaţiune politică | Proiecte legislative iniţiate | Declaraţii politice susţinute | Întrebări şi interpelări adresate |
| Marcel Bujor | PSD | 1 | 1 | 6 |
| Dragoş Luchian | PNL | 2 | 1 | 0 |
| Vasile Nistor | PC | 1 | 4 | 10 |
| Dan Tătaru | Independent | 0 | 0 | 0 |
| Constantin Avram | PC | 0 | 0 | 0 |
| Lucian Ciubotaru | PNL | 0 | 0 | 0 |
| Iancu Iulian | PSD | 1 | 0 | 0 |
| Viorica Marcu | PNL | 0 | 0 | 0 |
| Ion Melinte | PSD | 3 | 0 | 0 |
| Cosmin Necula | PSD | 1 | 1 | 0 |
| Ionel Palăr | PNL | 2 | 0 | 0 |
| Miron Smarandache | PSD | 1 | 0 | 9 |
| Lucian Şova | PSD | 0 | 0 | 0 |
| Gabriel Vlase | PSD | 0 | 0 | 0 |
| Valerian Vreme | UNPR | 3 | 0 | 0 |
| TOTAL | 16 | 7 | 25 | |
De precizat este faptul că, pentru a analiza întreaga activitate a fiecăruia dintre ei, este suficient un click pe numele lor.
Senatorul s-a aflat printre iniţiatorii unei singure propuneri legislative: privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov în domeniul public al Judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav”.
A susţinut o declaraţie politică intitulată „Exodul medicilor – între amploarea fenomenului şi revizuirea sistemului de salarizare”. Totodată, a adresat 3 întrebări şi 3 interpelări despre:
- procedura adopţiei;
- noul calendar de liberalizare al preţului gazelor naturale;
- stoparea exodului personalului medical în România;
- implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală în judeţul Bacău;
- consolidarea şi dezvoltarea infrastructurii de irigaţii;
- implementarea unui program de tip afterschool în învăţământul primar de stat.
A fost menţionat în presa locală cu ocazia participării, alături de colegul său, Valerian Vreme, la întâlnirea cu cetăţenii a fostului primar al Oneştiului, Laurenţiu Neghină. Evenimentul a avut loc în data de 25 iunie, în faţa Primăriei municipiului Oneşti.
Senatorul a iniţiat, alăruri de colegii săi, două proiecte de lege ce au vizat:
- reforma din domeniul sănătăţii;
- practica elevilor şi studenţilor.
Totodată, a susţinut o declaraţie politică intitulată „Evaluarea democraţiei şi realizarea axei Moscova – Baku – Ankara – Bucureşti”.
Nu a adresat nicio întrebare sau interpelare.
A fost nominalizat ca un posibil candidat la postul de primar al Bacăului, de către colegii săi din PNL în cadrul unei întâlniri de partid, ce a avut loc la Teatrul de Vară, duminică, 28 iunie. A participat la “Ştafeta Solidarităţii”, alături de colegii săi, Cosmin Necula şi Lucian Ciubotaru, eveniment organizat de Asociaţia Betania.
Parlamentarul s-a implicat în iniţierea unui proiect de lege care reglementează salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Acesta a susţinut în plenul Parlamentului 4 declaraţii politice. Totodată, a adresat 5 întrebări şi 5 interpelări.
Declaraţiile politice au făcut referire la:
- relocarea refugiaţilor în România;
- salvarea patrimoniului cultural national;
- combaterea schimbărilor climatice;
- sănătatea populaţiei.
Subiectele întrebărilor şi interpelărilor au fost conectate cu cele al declaraţiilor politice, senatorul solicitând lămuriri cu privire la:
- decontarea navetei cadrelor didactice;
- donarea de sânge din România;
- echivalarea studiilor pentru elevii reîntorşi în ţară;
- măsurile propuse împotriva secetei;
- protestul Reţelei Naţionale a Muzeelor din România;
- situaţia finanţării spitalelor;
- studenţii din domeniul tehnologiei informaţiei;
- absenţa României din cadrul Vinexpo Bordeaux 2015;
- gradul de poluare a Mării Negre;
- gestionarea problemei emigranţilor.
A fost menţionat în presa naţională întrucât a participat, alături de colegul său, Constantin Avram, la evenimentul organizat cu ocazia fuzionării PLR cu PC, ce a avut loc vineri, 19 iunie.
Senatorul nu a avut activitate parlamentară. A fost menţionat în presa locală, cu ocazia participării la evenimentul de lansare al Partidului Social Românesc în Bacău.
Deputatul nu a avut activitate parlamentară. A fost menţionat în presa naţională întrucât a participat, alături de colegul său, Vasile Nistor, la evenimentul organizat cu ocazia fuzionării PLR cu PC, ce a avut loc vineri, 19 iunie.
Deputatul nu a avut activitate parlamentară. A participat la “Ştafeta Solidarităţii”, alături de colegii săi, Cosmin Necula şi Dragoş Luchian, eveniment organizat de Asociaţia Betania. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins acuzaţiile formulate de primarul Romeo Stavarache împotriva deputatului.
Parlamentarul s-a aflat printre iniţiatorii unei propuneri legislative privind asociaţiile de elevi. Totodată, a susţinut o conferinţă de presă pe tema ineficienţei sistemului energetic şi a participat la o dezbatere cu privire la Legea energiei termice.
Nu a avut activitate parlamentară şi nu a apărut în presa locală sau naţională.
Deputatul s-a aflat printre iniţiatorii a 3 proiecte legislative:
- modificarea şi completarea Legii fondului funciar;
- modificarea Legii privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”;
- transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba.
Totodată, a fost menţionat în presa locală întrucât s-a aflat printre iniţiatorii unor proiecte de lege care prevăd ca persoanele cu imobile neracordate la reţeaua de canalizare să facă dovada nepoluării solului şi modificarea legii privind clasificarea fermelor.
Deputatul s-a implicat în iniţierea unui proiect legislativ cu privire la sprijinul acordat copiilor şi tinerilor din mediul rural pentru continuarea studiilor liceale şi profesionale. Totodată, acesta a susţinut o singură declaraţie politică intitulată: „Discriminare pe criteriu de naţionalitate la nivel european”.
A fost menţionat în presa locală cu ocazia participării la şedinţa ordinară din luna iunie a Consiliului Local Bacău, în cadrul căreia a susţinut un proiect de hotărâre iniţiat de reprezentanţii PSD. A participat la “Ştafeta Solidarităţii”, alături de colegii săi, Lucian Ciubotaru şi Dragoş Luchian, eveniment organizat de Asociaţia Betania.
S-a aflat printre iniţiatorii a două iniţiative legislative:
- modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
- pentru diminuarea risipei alimentare.
Nu a susţinut nicio declaraţie politică, întrebare sau interpelare.
Totodată, a fost menţionat în presa locală, întrucât a participat la două evenimente organizate în judeţul nostru: “Ziua Nicu Enea” şi întâlnirea de partid a PNL.
Deputatul s-a aflat printre iniţiatorii proiectului legislativ privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind acordarea voucherelor de vacanţă.
Totodată, a adresat un număr de 9 întrebări, despre subiecte precum:
- combaterea evaziunii fiscale în domeniul relaţiilor de muncă şi a angajaţilor fictive în judeţul Bacău;
- recuperarea drepturilor salariale pierdute de cadrele didactice din judeţul Bacău;
- memoriul domnului Ştefan Buruiană, pensionar din Moineşti;
- majorarea veniturilor pentru pensionarii care au lucrat în minerit în grupa I şi II de muncă;
- îngrijorările fermierilor băcăuani referitoare la seceta prelungită;
- dotarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău;
- destinaţia proprietăţilor fostei UTC din judeţul Bacău;
- greutăţile întâmpinate de angajatori care doresc să acorde burse private;
- despre sprijinul acordat de România agriculturii Republicii Moldova.
Nu a avut activitate parlamentară. S-a numărat printre posibilii candidaţi la funcţia de Ministru al Transporturilor, după demisia lui Ioan Rus.
În această lună, nu a avut activitate parlamentară şi nu a apărut în presa locală sau naţională.
În luna iunie, deputatul s-a implicat în iniţierea a 3 proiecte legislative:
- instituirea Zilei Mondiale a Vederii în România;
- organizarea şi exercitarea profesiei de mediator;
- pentru modificarea art. 84 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.
Nu a susţinut declaraţii politice şi nu a adresat întrebări sau interpelări.
A fost menţionat în presa locală cu ocazia participării, alături de colegul său Marcel Bujor, la întâlnirea cu cetăţenii a fostului primar al Oneştiului, Laurenţiu Neghină. Evenimentul a avut loc în data de 25 iunie, în faţa Primăriei municipiului Oneşti. Totodată, a fost audiat la DNA, ca martor, în dosarul privind Poşta Română.