Vasile Nistor – „Menţinerea spiritului de 1 Decembrie pe parcursul întregului an!”
Declaraţie Politică
Menţinerea spiritului de 1 Decembrie pe parcursul întregului an!
Stimate colege, stimati colegi
La începutul acestei săptămâni am participat cu mare bucurie şi mândrie alături de toţi românii din ţară şi străinătate la sărbătorirea Zilei Naţionale a României!
La 1 decembrie 1918 , aşa cum bine ştiţi, a avut loc Adunarea Naţională de la Alba Iulia, atunci când elita culturală, politică şi religioasă a Transilvaniei româneşti, a consfinţit pentru totdeauna Marea Unire a tuturor românilor.
Şi chiar dacă anul acesta spiritul marii sărbători naţionale s-a resimţit prin activităţile tuturor românilor consider că avem cu toţii de învăţat de la înaintaşii noştri de atunci. Vă invit, aşadar, să ne concentrăm pe ceea ce este necesar să facem în aşa fel încât acţiunile noastre să aibă ca
finalitate consolidarea spiritului românesc şi îmbunătăţirea vieţii tuturor românilor.
Consider că este nevoie să purtăm în gând şi în faptele noastre ziua de 1 Decembrie pe tot parcursul anului, nu doar efectiv de Ziua Naţională.
Ne-am integrat în Uniunea Europeană şi în forurile euroatlantice dar toate aceste eforturi şi realizări vor avea finalitate doar atunci când se vor resimţi în viaţa românilor. Pentru aceasta însă, trebuie ca proiectele de lege pe care le întocmim si politicile publice pe care urmează să le elaborăm în anul 2015 să pornească de la aceste principii şi să asigure tuturor cetăţenilor ţării o şansă egală în accesarea sistemului social, educaţional şi medical. Nu în ultimul rând, trebuie ca experienţa istorică a acestui popor să se regăsească şi în acţiunile de astăzi şi de mâine, ceea ce ar însemna ca principiul solidarităţii naţionale să triumfe asupra intereselor partinice ce ar putea îndemna anumiţi politicieni să procedeze altfel.
înaintaşii noştri, cei care au realizat Marea Unire de la Alba Iulia ne-au dat o lecţie de urmat, cea a unităţii, demnităţii şi solidarităţii. Aşa au fost românii, şi aşa e bine să redevenim din nou, în aşa fel încât generaţiilor care vor veni, copiii noştri, să moştenească la rândul lor idealurile unirii şi o Românie puternică!
Senator PC de Bacău Vasile NISTOR