Nistor-VasileStimate colege, stimaţi colegi,
Pe măsură ce ideea alegerilor anticipate este din ce în ce mai vehiculată în media, pe atât de mult se pierde din sfera atenţiei un fapt esenţial: avem o ţară ce trebuie guvernată şi trebuie guvernată bine, cu înţelepciune şi nicidecum prin decizii ad-hoc ce pun în pericol întreaga ordine instituţională.

O decizie în direcţia anticipatelor acum, ar fi neconstituţională, întrucât ar contraveni articolului 89 din Constituţie, unde este clar prevăzut că o astfel de o procedură se declanşează numai dacă este precedată de o criză politică de cel puţin 60 zile. Mai precis, aşa ceva se poate întâmpla numai în cazul în care: “după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 6 o de zile de la prima solicitare şi numai după respingera a cel puţin două solicitări de învestitură”.

Aşadar, a propune alegeri anticipate în acest moment ar înseamnă nerespectarea procedurii Constituţionale. Drept urmare, anticiparea alegerilor este prematură şi nu adresează nevoia de a continua guvernarea ţării într-un mod benefic pentru cetăţenii acesteia. Mişcările din stradă au fost folosite de interese politice diverse pentru a cere alegeri anticipate. însă a face un astfel de lucru înseamnă a cere suspendarea Constituţiei. în plus, decizia de a avea alegeri anticipate acum sau în următoarele 6 luni ar fi o decizie de a avea alegeri într-o stiuaţie de vid legislativ. Noua lege electorală deşi în vigoare de la 27.07.2015, nu poate fi aplicată timp de un an de la această dată, aşadar orice alegeri înainte de data de 27.07.2016 ar urmări indicaţiile legii vechi şi ar produce un Parlament mărit, riscând să creeze nemulţumiri şi mai mari în rândurile cetăţenilor.

O bună parte a clasei politice face declaraţii pe care le consideră a fi ceea ce e dorit de electorat, fără însă să ţină seama de ceea ce este în folosul cetăţenilor. Declararea intenţiei de a declanşa alegeri anticipate, doar din considerente politice oportunistice, reprezintă un astfel de exemplu. Efectul negativ principal al acestor acţiuni este inducerea în eroare a populaţiei spre a crede că alegerile anticipate sunt o alternativă reală, legală şi Constituţională la procedura de alegere a unui nou Guvern de către Parlament. Faptul că o parte din cei care au propus ideea anticipatelor au şi renunţat la idee, confirmă faptul că s-a discutat degeaba în jurul unei idei impracticabile la această oră. Să ne întoarcem, aşadar, la procedurile ce există, şi să avem o abordare constructivă pentru a ieşi din blocajul în care ne aflăm.

Vă mulţumesc!

Media
No rating yet

Comments are closed.