Senatorul Vasile Nistor: declaraţie politică despre rolul României în Europa
Stimate colege, stimaţi colegi,
Finalul acestei săptămâni este unul dedicat sărbătorii, întrucât zilele de 9 şi 10 mai au o semnificaţie specială pentru ţara noastră, atât pe plan naţional, cât şi european. în data de 9 mai 1877, Parlamentul României a votat moţiunea prin care s-a declarat “Independenţa absolută a României” faţă de Imperiul Otoman, actul fiind semnat ziua următoare de către domnitorul ţării de la acea vreme, Carol I al României. Data de 10 mai reprezintă ziua în care România a devenit regat, în 1881, eveniment susţinut prin votul camerelor reunite ale parlamentului, precum şi sărbătorirea Zilei Naţionale timp de 80 de ani, între 1867 şi 1947.
La nivel european, 9 mai semnifică Ziua Europei, o sărbătoare a păcii şi unităţii statelor Uniunii Europene. Cetăţenii români vor fi încurajaţi să participe la diverse activităţi culturale dedicate acestui eveniment, scopul fiind de a-i familiariza cu tradiţiile şi obiceiurile celorlalte state membre UE, dar şi informarea lor în ceea ce priveşte situaţia actuală politică a Uniunii.
Acest sfârşit de săptămână este un prilej de a reflecta asupra imaginii pe care ţara noastră doreşte să o transmită atât partenerilor europeni, cât şi populaţiei autohtone. Este momentul să realizăm ce rol putem juca în anii ce urmează, ţinând cont că România s-a angajat să facă parte dintr-o comunitate în continuă dezvoltare. Nu mai trăim într-o lume în care deciziile noastre afectează doar proprii cetăţeni, în care ceea ce spunem îi priveşte doar pe aceştia. România, ca stat modern al secolului XXI, are responsabilitatea de a participa activ la evoluţia Uniunii Europene şi de a influenţa real cursul acesteia.
În Parlamentul European activează momentan 32 de deputaţi români, fiecare reprezentând imaginea noastră ca ţară. Rezultatele muncii lor vor arăta nivelul de implicare a României în acest proiect, la care ne-am alăturat în 2007. Integrarea europeană este o stradă cu două sensuri, şi trebuie să realizăm că este şi datoria noastră de a ne ridica la standardele înalte promovate de Uniunea Europeană.