ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Nicolae Bănicioiu Ministrul Sănătăţii

De către: Domnul Senator Marcel Bujor Circumscripţia electorală: Bacău Grup Parlamentar: PSD Şedinţa Senatului din data de: 26.05.2015

Obiectul întrebării: Cardurile de sănătate emise cu date greşite

Stimate domnule ministru,

Începând cu data de 1 mai, cârdul de sănătate este principala modalitate de a demonstra calitatea de asigurat.

Marea majoritate a cârdurilor de sănătate emise în judeţul Bacău conţin date greşite, cele mai multe fiind tipărirea greşită a numelui persoanei asigurate, fie a codului numeric personal. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău se confruntă cu un număr de 1771 de solicitări de retipărire a cârdurilor. De altfel, există persoane care nu şi-au primit cârdurile de sănătate, în contextul în care zeci de persoane decedate de 4-5 ani dintr-o comună băcăuană au primit cârduri de sănătate.

Totodată, medicii băcăuani reclamă faptul că sistemul cârdurilor de sănătate se blochează frecvent.

Conform prevederilor Ordinului CNAS nr. 98/2015 asiguraţii pot cere emiterea unui duplicat al cârdului în caz de pierdere, furt, deteriorare sau modificarea datelor personale. în aceste condiţii, cheltuielile necesare sunt suportate de persoana asigurată. Totuşi, dacă cârdul de sănătate are defecţiuni, informaţii greşite sau nu poate fi folosit din motive tehnice, costurile sunt suportate de Imprimeria Naţională.

Deşi există aceste prevederi, băcăuanii care au cerut emiterea unui duplicat al cârdului de sănătate datorită informaţiilor greşite şi a defecţiunilor, au plătit o taxă de 15 lei la Casa de Asigurări de Sănătate.

Având în vedere faptul că sistemul cârdului electronic de sănătate a costat 19,47 de milioane de euro şi se confruntă cu disfuncţionaiităţi de ordin tehnic, vă întreb:

  1. Câte carduri de sănătate au fost distribuite în judeţul Bacău?
  2. De ce persoanele care au primit cârduri de sănătate cu date greşite sunt nevoite să achite o taxă în vederea emiterii unui nou card, în contextul existenţei prevederilor Ordinului CNAS 98/2015?
  3. Când se vor remedia problemele de ordin tehnic cu care se confruntă sistemul cârdurilor de sănătate?

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideraţie,

Senator UNPR

Marcel Bujor

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.