În toiul zilelor călduroase, când coloana de mercur a termometrului arată temperaturi de peste 20 de grade, necesitatea consumului de apă devine tot mai vitală. În Bacău, pentru potolirea setei, oamenii se află  tot mai des în postura de a  cumpăra apă rece din magazine, iar de caniculă se feresc  pe la havuzuri și parcuri cu fântâni arteziene.

Pe 29 mai, între orele 3.00 și 4.00, la Valea Uzului, în zona Valea Budului s-a produs avaria la conducta de alimentare cu apă potabilă, astfel fiind stopată furnizarea în oraș. În orașul Bacău, avaria de hidraulică a devenit deja o tradiție, deoarece în fiecare sezon se întâmplă câte o deteriorare de acest gen, în zona respectivă producându-se, în ultimii 7-8 ani, patru la număr.

calitate-apa-2-655x360E mult sau e puțin? E firesc că nimeni nu face programul avariilor pe an, important este ca programul de reparare și de prevenire al acestor deteriorări să fie realizat la timp, deoarece partea proastă ține de pierderea unei resurse importante și destul de costisitoare pentru locuitorii orașului, apa în Bacău fiind adusă de la distanțele de 70 de kilometri. Cu toate acestea, motivul deshidratării Bacăului este cunoscut tuturor: țevile de apă de multă vreme au nevoie de reparație. Pe de altă parte, acest fapt provoacă nedumerire, deoarece oficial  Compania Regională de Apă Bacău a anunțat că aducțiunea de la Valea Uzului e nou-făcută. Însă după evenimentul petrecut în noaptea de 29 mai, s-a descoperit că schimbarea vechii conducte a fost realizată doar până la Stejariu, iar avaria s-a produs exact după punctul reparat, unde au rămas conductele vechi de azbociment. Apa trece, țevile rămân…

bacau fara apaDupă experiența din 17 ianuarie al acestui an, când aprovizionarea cu apă a fost stopată pe 3 zile, dimineața de 29 mai la bacăuani a început nu cu un duș și o cafea, și cu  mersul până la magazin pentru a cumpără apă plată, stocurile fiind epuizate în câteva ore. Sorgintele apei potabile puteai găsi la cișmelele din unele zone din oraș, păstrate încă de pe timpurile comuniștilor, însă despre existența lor știu doar câțiva dintre locuitori, în special bătrânii, care nu au suficienți bani să cumpere apă plată, pentru băut. Astfel, apare inadmisibilă ideea lipsei surselor alternative de apă, mai ales în regiunile urbane, unde principala sursă de aprovizionare este sistemul hidrocentral. Noi însă ne descurcăm ca peștii în apă: tăcem. Cum de fapt tac și autoritățile locale despre implementarea proiectelor cu finanțare europeană privind modernizarea serviciului public de alimentare permanentă cu apă și canalizare.

Dacă cele mai vitale necesități ale populației nu au putut fi acoperite în cazul unei avarii a unei conducte, cum putem vorbi despre o calamitate naturală care poate afecta mult mai grav rețeaua de aprovizionare cu apă a orașului? O altă stare proastă a lucrurilor o comunică și canicula anuală, în timpul căreia se observă tot mai acută problema lipsei de apă, deoarece se mărește riscul apariției numeroaselor infecții și boli, adesea provocate de insectele care le răspândesc pe tot teritoriul orașului.

Suntem de 8 ani în Uniunea Europeană și tot de atâta timp avem acces la finanțări europene care odată accesate ar moderniza serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, rezolvându-se astfel  cu succes problema aprovizionării cu apă potabilă a Bacăului. Și poate un serviciu public modern de alimentare cu apă și canalizare ar justifica prețul apei pe care băcăuani îl plătesc pentru acest serviciu,  și anume cu 3,36 de lei/metru cub pentru apă, iar canalizarea 1,67 lei/metru cub.

Deci, spunem se poate mai bine pentru … calitatea serviciilor prestate de către S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. către populația băcăuană.

Sursă foto: Deșteptarea.ro

                           Ziarul de Bacău

Media
No rating yet

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.