Palar Ionel – Comentarii privind evoluţia ascendentă a economiei României
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Ionel Palăr:
Asigurarea investiţiilor pentru ţara noastră reprezintă o adevărată provocare. Din 2008, acest sector a scăzut constant, însă de anul trecut valoarea investiţiilor a început să crească.
Trendul ascendent al economiei româneşti este asigurat, totodată, şi de creşterea absorbţiei fondurilor europene, astfel, gradul de absorbţie crescând de la preluarea mandatului de către Guvernul USL.
Perspectivele economice ale ţării noastre sunt unele pozitive, fapt confirmat de statisticile şi estimările instituţiilor internaţionale de profil, precum FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană.
Totodată, România are premisele necesare creşterii investiţiilor prin acordurile încheiate cu partenerii străini din Uniunea Europeană sau din afara spaţiului comunitar.
Evoluţia ascendentă a României este demonstrată şi de creşterile din industrie. Producţia industrială este în creştere, în avans şi pe plan european, datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arătând că România a înregistrat cel mai semnificativ avans din rândul statelor membre UE în decursul ultimului an.
În primele 10 luni ale anului 2013, comparativ cu perioada similară din 2012, producţia industrială a crescut, aceste rezultate fiind semnalate şi de Institutul Naţional de Statistică.
Această creştere este cu atât mai semnificativă cu cât în zona euro producţia industrială a înregistrat o scădere în luna octombrie 2013, comparativ cu luna septembrie 2013.