Stimaţi colegi,

Suntem datori sa vedem toate laturile si aspectele unei societăţi. Suntem datori să asanăm legislaţia şi să eliminăm greşelile făcute timp de 25 de ani de politică postdecembristă.

Un domeniu deosebit de important este legislaţia prin intermediul căreia se formează viitorii participanţi la traficul automobilistic. Cum sunt instruiţi aceştia, care sunt capacităţile lor si care sunt persoanele capabile să efectueze instruirea specifică, şi necesară şoferilor?

Astfel, instructorul auto este în momentul de faţă persoana care creează premisele ca viitorul şofer să nu reprezinte un pericol pentru sine şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Suntem datori să reglementăm legislaţia acestei categorii sociale, să o aşezam conform normelor europene şi nu să favorizăm pe unii sau pe alţii din cauza unor funcţionari ce au interese pur personale.

Putem considera instructorul auto o meserie liberală, un liber profesionist care poate alege calea activităţii independente sau poate să aleagă asocierea alături de alţi colegi. Dar această formă de alegere nu este nici problema Guvernului şi nici problema Parlamentului, forma de exercitare a profesiei fiind un apanaj exclusiv personal al acestor instructori.

În momentul de faţă funcţionarii ministerelor de resort fac tot ce le stă în putere pentru a elimina forma de exercitare a profesiei de instructor auto independent. Sunt convins că acest lucru se desfăşoară fără ştirea decidentului politic. Nu este corect să faci tot ce îţi stă în putere ca singura formă de exercitare a profesiei să fie forma asociativă, respectiv şcoala de şoferi. Este lesne de înţeles concurenţa acerbă de pe această piaţă, dar nu este corect ca favorizarea celor cu mai mulţi bani să fie efectuată de către funcţionarii ministerelor. Nimeni nu forţează un medic să se asocieze sau mai exact să îşi desfăşoare profesia într-un spital sau într-o clinică privată; nimeni nu forţează un avocat să îşi părăsească propriul cabinet şi să devină unul dintre lucrătorii dintr-o societate civilă avocaţială.

De asemenea, legislaţia şi practica europeană presupun existenţa celor două forme de exercitare a profesiei, respectiv şcolile de şoferi, precum şi instructorul auto independent. Legislaţia europeană ne interzice să îngrădim libera exprimare şi libera exercitare a unei profesii. Este evident că funcţionarii ministerelor de resort nu cunosc acest lucru şi încearcă prin diverse tertipuri juridice să îngrădească şi eventual să interzică exercitarea profesiei de instructor auto independent. Nu vreau să trag diverse concluzii, dar repet că nu este corect să îngrădeşti o activitate profesionala doar pentru că ai diverse interese să-i favorizezi pe unii sau pe alţii.

Având în vedere aceste aspecte, vin în faţa dumneavoastră, dragi colegi, şi vă propun un act normativ care are drept scop să reglementeze şi să tragă jaloanele învăţământului rutier, să clarifice situaţia celui care-l pregăteşte pe viitorul şofer să nu fie un pericol, să fie un om corect şi cinstit pe şoselele României, respectiv, formatorul auto.

Vă mulţumesc.

Media
No rating yet

Comments are closed.