Necula Cosmin – Carnetul de sănătate al copilului
Domnul Cosmin Necula:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează “Carnetul de sănătate al copilului”.
Sănătatea copiilor noştri este întotdeauna cea mai importantă. Cu toţii ne dorim ca ei să beneficieze în deplină siguranţă de actul medical începând cu primele ore de viaţă. Lipsa unui document în care să se regăsească toate informaţiile despre dezvoltarea şi starea de sănătate a copilului îngreunează munca medicilor şi pun părinţii în situaţia de a nu cunoaşte informaţiile despre copil de-a lungul timpului.
Acestea sunt o parte din motivele pentru care această iniţiativă legislativă pe care o să v-o prezint prevede ca nou-născutul să primească un carnet de sănătate în care medicul pediatru, medicul de familie să poată nota toate informaţiile privind evaluarea dezvoltării copilului şi a stării sale de sănătate.
Carnetul de sănătate al copilului reprezintă şi o sursă de informaţii pentru părinţi, prin informaţiile predictive ce sunt oferite acestora cu privire la necesităţile medicale ale copilului. Practic, foarte multe dintre afecţiunile pe care copiii le au sunt cauzate de o lipsă acută de informaţii cu privire la necesităţile pe care aceştia le au, cât şi de potenţialul patogen la care sunt expuşi copiii, în contextul în care nu se fac controale periodice sau nu se efectuează vaccinările specifice vârstei.
Principiul pe care acest document de natură medicală acţionează este unul pur profilactic şi încurajează cultura medicală a părinţilor, ce trebuie conştientizaţi cu privire la necesităţile medicale ale copiilor.
Un alt rol al carnetului de sănătate al copilului este susţinerea concretă a actului medical, a medicului pediatru, care în cazul prezentării copilului va reuşi să aibă o imagine generală cu privire la evoluţia stării de sănătate, intervenţii suferite de acesta şi măsuri medicale aplicate.
Prezenţa acestui carnet de sănătate reprezintă o stare de normalitate pentru celelalte ţări europene, Italia, Germania, Spania, care posedă acest tip de document medical chiar sub formă elaborată, menită să asigure părintelui o cantitate de informaţii ce-l va ajuta pe acesta să-şi crească copilul într-un mediu sănătos.
Impactul bugetar nu este, deoarece achiziţia acestor carnete de sănătate se va face de către unităţile medicale specializate, pe baza predicţiilor efectuate şi raportat la anul anterior. Vor fi predate maternităţilor şi ulterior vândute părinţilor, având doar un adaos comercial de maximum 5%.
De asemenea, se poate spune că beneficiile bugetare ale acestui document vor fi cuantificate prin scăderea numărului de servicii medicale ce nu vor mai fi efectuate, deoarece prevenţia oferită va determina o scădere a numărului de adresări în domeniul pediatric.
Profilaxia reprezintă principala armă a medicinei, iar menţinerea unei evidenţe corecte a stării de sănătate şi a necesităţilor medicale specifice copiilor va reprezenta un avantaj pentru noile generaţii de copii şi părinţi.
Vă mulţumesc.
Cosmin Necula, deputat de Bacău.