Necula Cosmin – Adevăraţii adversari

Domnul Cosmin Necula:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează “Adevăraţii adversari”.

Timp de prea mulţi ani am văzut interminabile lupte politice, atitudini victorioase şi înfrângeri niciodată recunoscute, decizii pripite, râuri de vorbe grele aruncate fără discernământ, doar din dorinţa oarbă de a arăta care este cel mai bun politician.

Definiţia celui mai bun politician se poate trasa simplu: cel care poate să spună fraze interminabile despre ceilalţi, felurite cuvinte şi fraze în care adversarii săi să fie terminaţi şi terfeliţi politic, momentul în care îmbină populismul şi naţionalismul extrem. Acesta este omul politic al ultimilor ani.

Nu au contat în această ecuaţie nici poporul, nici dorinţele sale, nici nevoia oamenilor de a trăi mai bine, nici necesitatea acestei ţări de recunoaştere.

Tot ceea ce a vrut acest popor şi tot ceea a avut a fost vândut repede şi ieftin, tot ceea ce reprezenta dorinţa acestei ţări a fost uitat, demnitatea acestui neam a fost amanetată de dragul unui nou mandat.

Doctrinele nu au existat, singura linie călăuzitoare a fost victoria politică a unuia sau a altuia.

Şi aici vorbesc de toate categoriile de oameni politici, de la cel mai mic la cel mai mare, de la preşedinte la primar, de la deputat la consilier local.

Pe acelaşi model, categoriile sociale s-au lăsat atrase în vâltoarea unui joc ce nu va avea niciodată un câştigător.

Ura de rasă, specialitatea unei alte etape istorice, a prins contur, reeditată în ura faţă de doctori, faţă de profesori, în discriminarea celor fără posibilităţi, în instigarea la linşaj a celor care prin muncă posedă mai mult decât salariul mediu.

E mai uşor de convins un popor dezbinat, e mai uşor să câştigi voturi atunci când arunci în scenă cadavrul politic al adversarului, e mai simplu să îţi pui oamenii tocmiţi pe bani publici să înjure şi să împroaşte cu noroi colegii de scenă, pozând în salvatorul naţiunii, al urbei sau al comunităţii.

E mai eficient să te prezinţi ca un demiurg care împarte binele şi răul, arătând cu degetul înspre categorii sociale pe care le renegi şi pe care le consideri incapabile să raţioneze.

Aceasta a fost modalitatea de a se face politică, aşa s-au câştigat alegeri, cu prea puţine excepţii.

Dar vreau să vă spun că adevăratul meu adversar nu este deputatul PDL, nu este senatorul PNL. Vă spun că adevăratul adversar este sărăcia oamenilor din colegiu. Adevăratul adversar este frica că se va mai închide o fabrică. Adevăratul adversar este factura la curent electric, încărcată prin nu ştiu ce metode ingenioase. Adevăratul nostru adversar este faptul că suntem consideraţi doar o piaţă de desfacere şi doar nişte exportatori de creiere care nu au dreptul să-şi deconteze prea multe din facturile de participare la uniuni transnaţionale.

Aceştia sunt adevăraţii adversari, dragi colegi, iar ţara care ne-a trimis s-o reprezentăm, dincolo de culoare politică. Nu suntem aici pentru noi înşine, nu suntem aici pentru satisfacţii personale şi nu pentru a câştiga propriile alegeri într-un mod egoist, sacrificând tot ce este în jur, orice vot, fiecare fărâmă de încredere acordată de popor.

Doar un calcul bazat pe trecut indică ca şi variantă viabilă împroşcarea cu noroi a foştilor parteneri. Dar nu este prea târziu să realizăm că ţara are nevoie de altceva, că suntem datori să ne respectăm cuvântul dat şi să luptăm pentru oameni, să luptăm cu un sistem care a secătuit ţara poate prea mulţi ani.

Şi poate doar atunci, împreună, vom lupta pentru ceea ce prea mulţi scriitori plătiţi din bani publici consideră desuet: interesul naţional.

Vă mulţumesc. Deputat de Bacău, Cosmin Necula.

Media
No rating yet

Comments are closed.