Marcu Viorica – Considerente cu privire la unităţile de învăţământ din mediul rural
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Doamna Viorica Marcu:
“Considerente cu privire la unităţile de învăţământ din mediul rural”
România nu are nevoie de analfabeţi, are nevoie de copii pregătiţi, educaţi. Pauperitatea unui stat, a unui sistem, în special a sistemului de educaţie, va fi cu atât mai mare cu cât copiii nu vor merge la şcoală pentru că, în mod bizar, chiar nu au unde să înveţe.
Ţara are nevoie de minţi deschise şi luminate, de oameni educaţi şi în mediul rural, pentru că şi agricultura, agroturismul, silvicultura, piscicultura şi alte activităţi specifice mediului rural au nevoie de specialişti. Sprijinind educaţia, sprijinind învăţământul rural, am demonstra că vrem ca această ţară să prospere. Ar fi necesar, dar nu suficient să le asigurăm copiilor de la sate spaţiul unde bogăţia cea mai de preţ, cunoaşterea, să ajungă şi la ei.
Sprijinirea învăţământului, a şcolii, este aspiraţia şi mai ales obligaţia fiecărui politician şi cu siguranţă a fost înscrisă în programul de campanie al fiecărui parlamentar.
Exemplific atitudinea mea şi dorinţa de a sprijini şcoala şi educaţia copiilor, printr-o situaţie deosebită a unei şcoli din colegiul unde am candidat: Şcoala Generală Sohodor, comuna Horgeşti.
Alcătuită dintr-o populaţie de etnie romă nedeclarată, cu un înalt grad de asimilare, dar care păstrează totuşi caracteristicile etniei, în afară de portul specific şi limbă, comunitatea locală din satul Sohodor, comuna Horgeşti, judeţul Bacău, a cunoscut în ultimii ani o evoluţie demografică şi se confruntă cu o problemă foarte gravă privind asigurarea spaţiului necesar pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ.
În anul şcolar 2013-2014, Şcoala Gimnazială Horgeşti, care are în subordine şi şcoala Sohodor, are un număr de 543 de elevi, iar proiectul planului de şcolarizare pentru anul următor prevede un număr de 558 de elevi. Dintre aceştia, un număr aproximativ de 400 învaţă la şcoala Sohodor, unde în prezent există un spaţiu cât de cât corespunzător activităţilor de formare şcolară, dar marea majoritate a preşcolarilor şi a elevilor claselor I-IV învaţă în săli improprii, într-un corp de clădire necorespunzător desfăşurării activităţilor specifice învăţământului. Ca idee, sunt încăperi cu dimensiunile de 3x3m, cu pereţi care stau să cadă peste copii în orice moment.
Lucrările pentru o şcoală nouă în satul Sohodor au demarat din anul 2009, cu fonduri alocate de la Guvern, dar în urma acestor investiţii s-a ridicat doar fundaţia şcolii. În ultimii ani Ministerul Educaţiei, care a gestionat această situaţie, nu a mai alocat fonduri şi dintr-un răspuns al Ministerului Educaţiei se pare că nu vor mai finanţa această investiţie.
Dacă această investiţie, construirea unei şcoli în satul Sohodor, nu se va finaliza în 1-2 ani, copiii din această comunitate nu vor avea unde să meargă să înveţe şi fenomenul care se va înregistra va fi acela de abandon şcolar.
Are cineva interesul ca copiii de la Sohodor să nu poată învăţa? Este mai bine să fie ignoraţi ca, peste 10-11 ani, atunci când vor avea calitatea de alegători, să fie mai uşor de manipulat?
Eu personal am un interes – ca aceşti copii să aibă şcoala lor, să înveţe şi să fie integraţi în societate, au şi ei dreptul să fie trataţi ca toţi copiii, chiar dacă provin dintr-o comunitate romă nedeclarată.