Miron Smarandache: declaratie politică intitulată “Alegerile locale de anul viitor, organizate în spiritul transparenţei şi a competiţiei egale”
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Parlamentul României, cu Camera Deputaţilor for decizional, a adoptat zilele trecute proiectul de Lege pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. În esenţă, cele mai importante modificări ale acestui act normativ, respectiv a Legii alegerilor locale, se referă la alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, alegerea preşedinţilor Consiliilor Judeţene de către consilierii judeţeni, precum şi păstrarea pragului electoral de 5% pentru partidele politice. Camera Deputaţilor şi-a însuşit cu o largă majoritate acest proiect de lege, el fiind adoptat cu 278 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri.
Dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor nu au adus modificări de substanţă legii votate de senatori, reprezentanţii Opoziţiei neavând succes cu demersurile lor referitoare la schimbarea modului în care sunt aleşi primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene. Nici solicitarea care urmărea scăderea pragului electoral de la 5% la 3% nu a fost agreată de majoritatea parlamentară, care a respins acest amendament.
Noua lege, care a fost deja trimisă preşedintelui Românie spre promulgare, mai stipulează acordarea posibilităţii oricărui cetăţean al Uniunii Europene să candideze la viitoarele alegeri locale, inclusiv pentru funcţia de primar, după ce la fostele scrutine aceşti oameni aveau dreptul de a aspira doar la funcţiile de consilier local şi judeţean. De asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă va avea puteri sporite în organizarea alegerilor locale de anul viitor, prin introducerea în lege a elementelor necesare care vizează registrul electoral, verificarea şi prevenirea votului multiplu şi a altor aspecte tehnice. Totodată, am votat în Camera Deputaţilor ca listele de candidaţi puse la dispoziţia publicului sau a partidelor politice să nu conţină în continuare date cu caracter personal. Astfel, listele care se află în custodia preşedinţilor secţiilor de votare au conţinut până acum CNP-ul şi alte date cu caracter personal, însă ajungerea acestor informaţii la persoane care nu au acest drept va fi imposibilă.
Pe fond, am considerat alături de parlamentarii PSD că avem o Lege a alegerilor locale mult mai bună decât cea de până acum, singurul motiv de insatisfacţie fiind faptul că în Comisia de elaborare a legilor electorale nu s-a reuşit demersul ca şi preşedinţii Consiliilor Judeţene să fie aleşi din primul tur de scrutin. Pe de altă parte însă, anul viitor vor fi îndeplinite condiţiile pentru ca toate partidele politice să pornească în calitate de competitori egali în cursa electorală pentru alegerile locale. În măsură în care se va agrea propunerea, există şi şansa să avem anul viitor partide politice înregistrate cu doar trei membri, fapt ce va spori considerabil atractivitatea formaţiunilor de a se înscrie în aceste alegeri.
Parlamentarii PSD vor dezbate în perioada următoare şi celelalte proiecte legislative privind reforma electorală, în aşa fel încât toate alegerile de anul viitor să se poată desfăşura în cele mai optime condiţii de siguranţă, transparenţă şi corectitudine.