Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Miron Alexandru Smarandache

“Unităţile comerciale situate în gările din judeţul Bacău, exemplu de corectitudine”

M-am adresat cu o interpelare preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, pe tema controalelor efectuate la unităţile comerciale din zona gărilor. În documentul trimis conducerii ANSVSA, am amintit că unităţile comerciale situate în zona gărilor trebuie să fie conforme din punct de vedere al siguranţei alimentare, având în vedere că ele sunt vizitate zilnic de zeci de călători.

Preşedintele ANSVSA mi-a răspuns că în evidenţele Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău sunt înregistrate un număr de 25 unităţi în incinta gărilor, care sunt supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. “În anul 2013, la aceste unităţi din Bacău s-au efectuat un număr de 31 de controale, nefiind constatate încălcări ale normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare”, a subliniat Mănăstireanu. Şeful ANSVSA a mai precizat că la nivel naţional cele 748 de nereguli constatate au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 59 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 32.200 de lei şi 34 de avertismente. Opt unităţi au fost închise, pentru două fiind emise ordonanţe de suspendarea a activităţii, iar pentru alte şase au fost emise ordonanţe de interzicere a activităţii.

Între deficienţele identificate şi sancţionate, ANSVSA a amintit comercializarea produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare sau neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, conform prevederilor legislaţiei în vigoare; depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; nerespectarea condiţiilor de igienă a spaţiilor de comercializare; lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor; echipament de protecţie incomplet pentru personalul lucrător.

Este extrem de important ca unităţile comerciale din zona gărilor, precum şi cele din proximitatea şcolilor, să fie în ordine din punct de vedere sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentare. Mai ales acum, produsele alimentare comercializate în zonele nodurilor feroviare şi rutiere trebuie să fie fără cusur, în aşa fel încât călătorii să nu fie expuşi niciunui risc de îmbolnăviri. Mă bucur, de asemenea, că nu au fost semnalate probleme în judeţul Bacău.

Media
No rating yet

Comments are closed.