Melinte Ion – Economia României, în respiraţie artificială
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Ion Melinte:
“Economia României, în respiraţie artificială”
Aflându-mă în opoziţie consider că Guvernul Ponta ar trebui, după un an de guvernare, să-şi asume responsabilitatea faptelor şi acţiunilor.
Consider că trebuie să critic constructiv puterea şi să o ajut acolo unde are dreptate.
Referitor la măsurile financiare, necesare în această perioadă în toată lumea, afirm că acestea trebuiau realizate inteligent de la început până la sfârşit, şi nu secvenţial. A economisi în sine este greşit, pentru că se obţin mai puţini bani. Reformele financiare actuale nu trebuiau să afecteze creşterea economică şi utilizarea cât mai completă a forţei de muncă.
Economisirea trebuie să se facă prin închiderea robinetelor risipei generate de politici false. În România legile aberante ale unei fiscalităţi desuete, agresive, macabre, au anulat legile dezvoltării şi ale creşterii economice.
Nu o dată mi-am pus firesc întrebarea: Cine are interesul ca România să nu se dezvolte?
De ce există un sprijin intern, din partea actualei puteri, atât de susţinut pentru menţinerea în subdezvoltare a României? Subdezvoltarea va putea pune în pericol statul naţional.
Există oare interese ca statul naţional român să difuzeze într-un globalism nedefinit? Se observă, cu fără prea multe analize, că lumea devine din ce în ce mai încordată şi că se pare că a sosit timpul unor “noi revoluţii”.
Naţiunile mai puţin dezvoltate, printre care se numără şi România, ale căror guverne au fost supuse unor presiuni formidabile de distrugere fără discernământ, fără analize ale propriilor economii, au devenit o uşoară pradă atât a iniţiatorilor “Noii ordini mondiale”, cât şi a organizaţiilor mafiote, care par a nu se deranja una pe alta.
În ultima perioadă, situaţia economico-socială a României a devenit extrem de sumbră.
Atrag atenţia celor care nu-şi asumă încă nicio responsabilitate de guvernare că România se afundă în mocirla subdezvoltării.
În România cine poate să trăiască e bine, cine nu, e bine să moară.
Rău am ajuns, nu?