Bună ziua, mă numesc Adelina Sabău, sunt voluntar în cadrul proiectului „Cetățeni Activi pentru Bacău”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în  cadrul Fondului ONG din România. Astăzi continuăm seria de interviuri „Jos Pălăriaˮ și vom discuta despre lucrurile făcute din pasiune și despre transpunerea acestora într-o carieră  de succes. Alături de mine se află astăzi actorul Bogdan Matei.

Adelina Sabău: Bună ziua!

Bogdan Matei: Bună ziua

A.S.: Aș dori să încep prin a vă întreba cum ați descoperit pasiunea pentru actorie și când ați decis să o transformați într-o carieră?

B.M.: O să vă spun mai întâi că mi-am dat „Pălăria Josˮ, n-o s-o mai dau acuma, de asta am venit la interviu. Ei… nu am descoperit-o, a venit pur și simplu. A venit pur și simplu pentru că atunci când eram copil voiam să mă fac altceva. Voiam să mă fac preot, după care am vrut să mă fac militar și prin clasa a IX-a când am ajuns la un liceu de matematică-fizică, am descoperit acolo trupa de teatru a liceului și era un fel de evadare din programul de rutină cu  matematică, fizică, chimie, săptămânal, și mi-a plăcut foarte mult. După care am început niște colaborări cu teatrul din Piatra Neamț și așa m-am hotărât în clasa a XII-a să urmez actoria. A venit normal, firesc, nu pot să zic că mi-am dorit de când eram copil. Nu, e o prostie asta.

A.S.: Și ce v-a atras cel mai mult la această profesie?

B. M.: E foarte mult de muncă. În primul rând, trebuie să muncești cu tine, trebuie să fii foarte riguros cu tine însuți, după care să îți respecți foarte mult colegii și să respecți viața în general, să respecți oamenii din jurul tău, să ajungi să-i cunoști foarte bine. Pentru că tu, ajuns odată pe scenă trebuie să aduci, în afară de tipologii, trebuie să aduci sufletul oamenilor și sufletul oameniilor îl descoperi în jurul tău. Și atunci e o meserie în continuă schimbare, în continuă căutare, descoperi lucruri noi, poți să fi ce nu poate nimeni să fie. Dacă tu ți-ai dorit când erai mică să fii doctoriță, dar ai ajuns economistă, ei bine noi pe scenă putem să întruchipăm diferite personaje, cu diferite meserii și atunci când ai un rol aprofundezi meseria respectivă. Dacă eu aș juca un doctor atunci sunt interesat de cum operează, ce face. Joc acum la Iași într-o premieră, în care joc un profesor de matematică, de astronomie. Pentru că  vorbește despre stele, despre „Ursa mareˮ, despre „Carul mareˮ, a trebuit să mă documentez, să văd ce zice acolo, pentru că așa am descoperit întâmplător, studiind personajul respectiv,  că în „Ursa Mare” se găsește „Carul Mare”. Habar nu aveam de lucru acesta, dar descopăr foarte multe lucruri noi care îți îmbogățesc viața ta și la rândul tău poți să îmbogățești și viața celorlalți, nu numai pe scenă jucând, ci și  în viața de toate zilele

A.S.: Spuneați, că pregătindu-vă pentru un personaj, vă documentați înainte. Ce fel de alte tehnici folosiți?

B.M.: În primul rând, singura tehnică e să crezi în ceea ce faci. Acesta e singurul lucru, nu singurul, dar cel mai important lucru. Eu, de exemplu, am terminat Facultatea de Actorie, lucru pe care nu l-am înțeles atunci, dar l-am înțeles lucrând mai târziu cu diferiți regizori, cu tehnicile lor de a lucra,cu colegi care au diferite tehnici, modalități de a înțelege textul. Unii învață din start, de la început și vin cu el gata învățat, după care adaugă mișcarea. Dacă te rezumi la o singură tehnică, atunci e foarte greu, trebuie să cunoști foarte multe tehnici, să fii tot timpul prezent, viu. Pentru că altfel… Nu există o tehnică. Sunt tehnici, dar nu pot să zic că scot sertarul numărul trei, tehnica numărul patru la personajul X și după accea… Nu, totul evoluează, e viu.

A. S.: Orice persoană care decide să transforme pasiunea sa în carieră întâmpină anumite obstacole. Cum ați reușit să treceți peste acestea?B. M.: În orice carieră întâmpini obstacole. Important e…dacă vrei să o duci până la capăt. Poți să renunți. Dacă ești conștient că nu ți se potrivește, ar trebui să renunți din start. Dacă crezi că ai un cuvânt de spus sau poți să evoluezi în meseria asta, atunci trebuie să continui pe drumul ăla. Pentru că dacă te întorci, e un timp din viața ta pe care nu-l mai recuperezi niciodată. Adică, dacă tu ți-ai petrecut 10 ani făcând medicină și ai renunțat, și te apuci de filozofie sau de altceva, poți să reușești în domeniul respectiv. Dar ai pierdut acei 10 ani. Și atunci e bine să…nu știu, viața are diferite căi, dar eu sunt de părere că, o dată ce ai pornit pe un drum, chiar dacă întâmpini greutăți, chiar dacă ai obstacole, trebuie să înveți să treci peste ele, să fii open-minded, să ai sufletul deschis, cald, să accepți părerile celorlalți și să mergi mai departe.

A. S.: Considerați că există o cheie a succesului? Sau fiecare om își poate dezvolta propria „rețetă” în ceea ce privește atingerea scopului?

B.M.: Depinde cum raportezi succesul la oameni. De exemplu, pot să zic că într-o seară, la un spectacol, în care e o sală caldă, adică oamenii, spectatorii, sunt calzi, sunt plăcuți, aplaudă la final, acela poate să fie un succes. Succesele țin de moment. Nu poți să „defilezi” cu un singur succes toată viața, trebuie să te bucuri de fiecare lucru care apare în viața ta și să-l iei ca pe un succes personal, al tău, și după aceea să ai o recunoaștere, mai mult sau mai puțin, față de societatea în care trăiești, să zici că da, ai succes. Succesul e relativ.

A.S.: Am înțeles… Care a fost una dintre cele mai frumoase experiențe trăite pe scenă? Ați avut și experiențe mai puțin plăcute?

B.M:: Întotdeauna, când intri pe scenă, e ca și cum ai urca pe un munte. Tu îți pregătești echipamentul, îți iei bocancii, îți iei rucsacul, îți pui geaca de ploaie, îți iei toate alea și urci pe munte. Dar, în momentul în care ai pus primul picior la poalele muntelui, nu știi ce te așteaptă până în vârf. Poate să vina grindina, poate să fie ninsoare, poate să fie avalanșă, poți să aluneci pe o piatră. O fracțiune de secundă dacă nu ești atent, poți să-ți rupi piciorul. Cam așa este și pe scenă, tot timpul trebuie să fii atent la foarte mult lucruri. Și sunt întâmplări plăcute despre care povestești, sunt întâmplări mai puțin plăcute, sunt glumițe pe care le fac colegii în culise, dar toate astea fac parte din meseria noastră. Până la urmă, chiar și lucrurile neplăcute care se întâmplă, accidente, sau, să zicem „insuccesul” tău pe care îl simți într-o seară, când n-ai fost la înălțimea rolului la care voiai să fii, chiar și alea se pot transforma în ceva frumos. Și atunci rămân niște amintiri plăcute. Nu există…în momentul în care sunt pe scenă, nu mă mai gândesc: e frumos, e plăcut, pur și simplu sunt acolo. Când cobor de pe scenă, mă întorc la viața normală, cotidiană, sunt eu, acolo e altceva. Dar lucrurile pe scenă ar trebui să fie frumoase, în general.

A.S.: Cum reușiți să treceți peste emoții, înainte de urcarea pe scenă?

B.M.: Nu reușești niciodată. Dar e o transformare, o metamorfoză, în general a actorilor. E foarte greu… Și apropo de tehnici: sunt tehnici de respirație, de concentrare, unii fumează o țigară, două, cinci, un pachet de țigări, beau cinci cafele, s-au liniștit, intră pe scenă. Emoțiile sunt tot timpul, pentru că suntem oameni și, la noi actorii, sunt mult mai mari emoțiile, în general, pentru că trăim emoțiile  altor oameni, sau le interpretăm. Și atunci ai emoțiile tale, și ai și emoțiile personajului – se dublează. De asta, în două ore de spectacol, uneori trăim cât nu trăiesc alți oameni într-o săptămână sau o lună. Trecem prin stări în care un om normal s-ar putea, într-o săptămână, să nu treacă: să se ducă la birou, să se întoarcă de la birou, mănâncă, doarme, se liniștește, nu plânge, nu se enervează. Dar noi, în două ore… E un timp concentrat, în care ardem, să spunem, că  ardem mai mult decât un om normal.

A.S.: V-ați vedea profesând într-un alt domeniu?

B.M.: Da. Eu am profesat în alt domeniu, am lucrat într-o firmă de publicitate. Bine, un alt domeniu în sensul că lucram la firma de publicitate, dar ca bază era de fapt tot relația cu oamenii, interacțiunea cu oamenii în general. Erau diferite activări în magazine, în restaurante, cluburi, și atunci intrai în contact direct cu oamenii, ca și cum noi, actorii, am intra în contact direct cu publicul. Cum e la teatru, e diferența dintre scenă și sală. Dar, lucrând la firma respectivă, am învățat să sparg cumva bariera care există în teatru, acea diferență, mesajul pe care îl transmit să fie direct, să fie canalizat către spectator, astfel încât el să nu fie nevoit să scoată telefonul mobil, să spună „Of, mai durează, două ore, of…”.

A.S.: Am înțeles. Ce le puteți recomanda tinerilor care doresc să-și urmeze visul?

B.M.: Să creadă în visul lor. Fără credință, nu se poate face nimic. Dacă tu nu crezi în ceea ce faci, dacă tu nu crezi în interviul pe care mi-l iei astăzi mie, n-o să creadă nici cei care-l urmăresc. Dacă eu nu cred în ceea ce spun eu acum, n-o să mă creadă nici cei care o să vadă acest interviu. Și…pentru tineri e bine să creadă, și e bine să știe la un momentdat că există niște limite. Și în primul rând să-și cunoască propriile lor limite, pentru că așa visăm toți. Visăm, nu știu, la o viață extraordinară, strălucitoare. Dar trebuie să știm de unde plecăm, din ce societate facem parte, dacă putem să schimbăm cumva societatea, pentru că dacă noi schimbăm cumva societatea, sau dacă eu te schimb pe tine, ne e bine la amândoi. Și atunci credem și mergem mai departe în visurile noastre. Pot să-mi împlinesc visul și am nevoie de ajutor. Nimic nu se face singur. Oricât de mult ai spera, ai visa, ai nevoie de cineva lângă tine, care măcar să te susțină moral. Nu neapărat financiar, dar să-ți fie alături, să te sprijine în visul respectiv. Și să creadă.

A.S.: Am înțeles. Vă mulțumesc frumos pentru răspunsuri!

B.M.: Și eu mulțumesc frumos!

Sursă foto:

www.teatrulbacovia.ro

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.