Jos Pălăria pentru inițiativa…“Un zâmbet pentru Vlăduţ”
Dacă nu ştiţi ce este dragostea, întrebaţi-o pe mama lui Vlăduţ Ursache. Dragostea, astăzi nu se învaţă de la tineri, se învaţă de la mame care ştiu costul dăruirii. La mame, dragostea creşte ca o pâine prin lacrimi, prin puterea făpturii, prin rugăciunile cuminţi, prin fierbinţeala inimii. La mame dragostea nu are momente de hibernare şi nici forma unei telenovele. Ea este simplă şi vie ca o doină, aşa cum se vede prin ochii lui Vlăduţ care suferă de hidrocefaile congenitală. Această expresie a dragostei o are datorită sufletului matern care nu-i arată niciodată toamnele.
Boala lui Vlăduţ a început să dea semne când băieţelul avea abia şapte luni. Capul lui a început să crească, ajungând în prezent la un metru şi 19 centimetri. Nu poate să se mişte pentru că are muşchii atrofiaţi, dar încă ştie să râdă printre valurile de dureri. Mama lui este foarte atentă ca să nu-i rupă coloana vertebrală, trebuie să se poarte cu el precum cu un ou, a spus ea pentru un alt interviu. Din cauza lichidului care îi apasă creierul, băiatul intră în comă care uneori durează câteva zile, iar alteori are crize epileptice. Când se simte rău nu vede şi nici nu poate să vorbească. Băieţelul mai are o surioară de 6 ani şi un frăţior de 15 ani care îl iubesc în toată ciudăţenia lui.
Istoria lui Vlăduţ îmi aminteşte de povestirea “Puiul” de Ion Alexandru Brătescu-Voineşti, citită prin clasele primare. Bietul pui de prepeliţă avea o aripă moartă, fiind rănit de un vânător. Ziua se uita la fraţii lui care învăţau să zboare, iar seara, când era sub aripa mamei o întreba cu durere şi naivitate: “Mama, nu e aşa ca o să mă fac bine? Nu e aşa c-o să merg şi eu să-mi arăţi cetăţi mari şi râuri şi marea?” Dacă în această povestire puiul a fost lăsat la marginea lăstarului în apropierea iernii, cu aripa frântă şi cu privirea deznădăjduită, pierdută în zare după zborurile sprintene ale fraţilor săi care fugeau de crivăţ, noi suntem aici, alături de el, în mod special, cei de la Asociaţia Un Zâmbet Bacău, care din moment ce au aflat despre această istorie cutremurătoare, au devenit părtaşi la speranţă şi alinare, alături de Mihaela, mama lui.
Vlăduţ a învăţat să se bucure de lucrurile mici, îi plac zgomotele produse de hârtie, îi plac sunetele. Şi cred că îi place mai ales viaţa pe care o observă în lucruri banale. Îi mai place ciocolata albă, crenvuştii şi perele. Suferinţa lui nu diluiază nici o clipă din ceea ce îl face special, nu îl lasă fără drepturile de a-şi spune propria poveste; mai mult, în povestea lui, el nu poate fi decât un personaj inocent.
Tinerii de la Asociaţia Un Zâmbet Bacău s-au gândit, prin campania “Un zâmbet pentru Vlăduţ”, să motiveze comunitatea băcăuană să-şi deschidă sufletul şi să aducă împreună un strop din magia sărbătorilor, familiei Ursache. Băcăuanii o pot ajuta fie cu bani, fie cu produse pe care mama şi medical lui Vlăduţ le-a enumerat modest. Detaliile despre campanie le aflaţi, accesând linkul următor: http://asociatiaunzambet.ro/apel-umanitar/.
Astfel, spun: “Jos Pălăria pentru iniţiativa tinerilor de la Asociația Un Zâmbet Bacău!” şi mă aştept să spun curând : “Jos Pălăria pentru băcăuanii care au nu au rămas indiferenţi la nevoile acestui copil.”