Fie că vorbim despre atletism, judo, karate, lupte libere sau gimnastică, Clubul Sportiv Municipal Onești este definit ca nucleul performanțelor sportului românesc. În cei peste 50 de ani de existență a format copii de toate vârstele ce au ajuns sportivi de elită, cunoscuți în toate colțurile lumii.

Deși este un club sportiv dintr-un orășel de provincie, în care mulți cred că nu se întâmplă nimic, aici în fiecare zi  prin sudoare și  perseverență  se scrie o pagină din istoria sportului românesc, care, din păcate, este cunoscută doar la marele competiții.

Montreal 1976, momentul de cotitură pentru CSM Onești

La început era un club în care nimeni nu își punea prea mari speranțe, având ca locație de antrenament o sală mică dintr-o școală generală, care nici pe departe nu avea condițiile necesare de pregătire a viitorilor campioni ai României. Însă, în urma performanțelor din 1965 ale gimnastelor de la lotul CSM Onești, autoritățiile hotărăsc să construiască cel mai modern edificiu sportiv din țară de la acel moment.

12272977_528110847347856_1422363333_nCSM Onești este din 1976 sinonim cu gimnastica, acesta fiind momentul când antrenorii și sportivele și-au confirmat valoarea și talentul prin reușita Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal. Atunci, o lume întreagă avea pe buze numele Nadiei și al Clubului Sportiv Onești, locul unde ea fusese antrenată încă de la 6 ani.

Reușita Nadiei le-a dat curaj antrenorilor să muncească mai departe cu cei care doreau să ajungă cunoscuți în gimnastica românescă și mondială. Aici s-au format o parte din campioanele ce au fost aplaudate ulterior de o lume întreagă: Teodora Ungureanu, campioană mondială la Jocurile Olimpice și Europene, Anca Grigoraș, campioană olimpică, Diana Chelaru și Silvia Zarzu, campioane europene, sunt doar câteva exemple.

12233381_528110864014521_922526587_n

CSM Onești, furnizor de lupători medaliați la toate competițiile internaționale

Luptele libere sunt o altă disciplină la care oneștenii au obținut, de-a lungul timpului, rezultate de excepții. CSM Onești se poate mândri cu un palmares foarte important la această disciplină sportivă, numai în ultimii ani acesta oferind lotului național de lupte libere cinci sportivi.

Luptele libere au reușit să păstreze nivelul de performanță constant de–a lungul timpului. Dacă în ani ′80 clubul se mândrea cu  nume precum Vasile Pușcașu, campion mondial și olimpic (singurul campion olimpic la lupte libere din România), Petrișor Cruceanu, campion european, mondial și balcanic, în prezent tradiția merge mai departe prin Cristina Zoltan, vice-campioană mondială, sau Ana Maria Lenghen, medaliată în 2010 la Campionatele Europene de cadeți.

Nici la celelalte sporturi,  CSM Onești nu a lăsat ștafeta mai jos oferind în fiecare an sportivi de valoare loturilor naționale. În 2013, clubul oneștean s-a aflat pe locul I în atletismul național, obținând 111 medalii, printre care 33 în competițiile internaționale.

Și în ultimul an, atleții băcăuani au adus cele mai strălucitoare medalii acasă. Astă vară palmaresul atletismului local s-a îmbogățit cu încă trei titluri balcanice, după ce două sportive au obținut medaliile de aur și bronz.

Acum, antrenorii și sportivii oneșteni așteaptă ca toate aceste realizări din ultimii patru ani să fie depășite de reușitele la olimpiada ce va avea loc în 2016. Să  fii campion olimpic este visul oricărui sportiv, de aceea toți își canalizează eforturile pentru ca acesta să devină realitate.

CSM Onești a reușit în timp să depășească barierele existente în sportul românesc. În pofida lipsei finanțelor, sportivii au demonstrat că talentul, voința și munca sunt esențiale pentru a atinge performanța.  De aceea, în această săptămână ne dăm Jos Pălăria pentru CSM Onești, un reper în sportul din România.

Sursă photo: Pagina de facebook a Clubului Sportiv Municipal Onești

Media
No rating yet

1 Response Comment