Smarandache-Miron-AlexandruÎNTREBARE

Adresată: Domnului Ministru Patriciu-Andrei Achimas-Cadariu, Ministerul Sănătăţii.

Obiectul întrebării: Infecţiile intraspitaliceşti din unităţile medicale băcăuane.

Stimate domnule Ministru,

Problema infecţiilor intraspitaliceşti este una binecunoscută în România ultimilor ani, însă aceasta a revenit în actualitate odată cu cazul „Colectiv”.

Potrivit anumitor informaţii prezentate în spaţiul public, majoritatea medicilor şi a unităţilor medico-sanitare nu au declarat în mod corect procentul exact al acestor infecţii, din motive legate de protecţie. Infecţiile intraspitaliceşti sau nosocomiale sunt afecţiunile contractate în spitale sau în alte unităţi sanitare cu paturi, manifestate prin boli cauzate de microorganisme care afectează pacientul spitalizat sau în tratament ambulatoriu, indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu în timp ce persoana în cauză se află în spital.

Din nefericire, acest fenomen a fost recunoscut acum pe scară largă, însă medicii susţin că astfel de probleme există nu numai în România, ci în orice unitate de sănătate din lume. Deşi aceste infecţii au existat întotdeauna, se pare că în ultimii ani numărul lor a crescut, fapt ce ar trebui, fără îndoială, să îngrijoreze autorităţile responsabile, în speţă Ministerul Sănătăţii. Consider că aveţi obligaţia în mandatul dvs. de ministru să analizaţi cu maximă responsabilitate acest fenomen periculos pentru starea de sănătate a pacienţilor, şi, în consecinţă, să luaţi măsurile urgente care se impun.

Vă întreb respectuos, domnule Ministru:

1. Care este incidenţa infecţiilor intraspitaliceşti din spitalele României, şi, punctual, în cele din judeţul Bacău?

2. Care sunt cauzele care determină apariţia acestor infecţii?

3. Ce măsuri aveţi în vedere să dispuneţi pentru diminuarea acestor afecţiuni?

4. Care este numărul deceselor constatate în ultimii ani din cauza infecţiilor intraspitaliceşti, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Bacău?

Solicit răspuns scris.

Media
No rating yet

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.