Smarandache-Miron-AlexandruAdresată: Domnului Preşedinte Niculae Havrileţ. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

De către: Deputat PSD de Bacău. Miron Smarandache.

Obiectul întrebării: Ajutoarele acordate producătorilor de energie termică şi electrică din Bacău.

Stimate domnule Preşedinte,

In contextul în care autorităţile locale decid soluţia de încălzire urbană, dar societăţile au dificultăţi majore, statul român este nevoit în foarte multe situaţii să acorde ajutoare pentru producătorii de energie termică şi electrică. Astfel, mai multe oraşe, între care şi Bacăul, au beneficiat în ultimii ani de sprijinul statului, fie pentru modernizarea celor existente, fie pentru înfiinţarea de noi unităţi de producţie, în aşa fel încât localităţile să nu aibă probleme de funcţionare şi de asigurare a serviciului termic în următorii ani.

Vă întreb respectuos, domnule Preşedinte:

1. Care este suma acordată de statul român, prin ANRE, producătorilor de energie termică şi electrică, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Bacău?

2. Care au fost destinaţiile ajutoarelor acordate entităţilor din judeţul Bacău?

3. În ce mod s-a reuşit viabilizarea unităţilor băcăuane prin acest sprijin dat producătorilor de energie termică şi electrică?

Media
No rating yet

Comments are closed.