Deputatul Cosmin Necula: conferinţă de presă cu privire la activitatea executivului şi a Consiliului Local
Deputatul Cosmin Necula, preşedintele municipalei PSD Bacău, a organizat, luni, o conferinţă de presă ale cărei teme au vizat activitatea executivului şi a Consiliului Local (CL). Din informaţiile sale, Primăria Bacău ar fi renunţat deja la exercitarea dreptului de preempţiune pentru cumpărarea Casei Cancicov, fără ca această decizie să fie dezbatută şi votată în CL Bacău.
“Dacă s-a întâmplat acest lucru, s-a înfrânt clar principiul prin care CL Bacău, în plenul său, e singurul în masură să decidă cu privire la oportunitatea exercitării dreptului de preempţiune”, a afirmat Necula. El a solicitat primarului Romeo Stavarache ca, în temeiul Legii nr. 544/2001, să-l informeze dacă s-au efectuat demersuri cu privire la schimbarea situaţiei juridice a Casei Cancicov, dacă s-au efectuat demersuri cu privire la exercitarea dreptului de preempţiune, dacă s-a purtat corespondenţă cu moştenitorii acestui imobil şi cu Direcţia Judeţeană de Cultură, care a fost corespondenţa şi care au fost răspunsurile.
Sursa: desteptarea.ro. Citeşte continuarea aici.