Stimate colege, stimaţi colegi,

Acum 38 de ani, ţara noastră s-a confruntat cu un dezastru neprevăzut, care a avut impact asupra vieţilor tuturor românilor. în data de 4 martie 1977, în zona Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,2 de grade pe Scara Richter, lăsând în urmă o amintire neplăcută pentru multe generaţii ce au urmat, în mai puţin de un minut, cutremurul a făcut 1570 de victime, 1391 fiind numai din capitală, 11.300 de răniţi şi 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit.

România este expusă riscului ca un cutremur de aceeaşi magnitudine, sau chiar mai mică, să producă pagube greu de înlocuit. Există un număr mare de clădiri în Bucureşti şi în restul ţării care se pot prăbuşi nefiind consolidate din diverse motive, principalele cauze fiind necorelările din legislaţie sau lipsa de cooperare din partea locuitorilor clădirilor în cauză.

Ţin să precizez că reducerea riscului seismic al construcţiilor existente constituie o problemă de interes naţional, iar în prezent nu există un program coerent, structurat pe etape şi termene de realizare (scurt-mediu-lung) care să trateze această problemă. Numai în Bucureşti, ritmul realizării acestor consolidări este de aproximativ 1,2 imobile pe an, iar dacă se păstrează aşa, programul va fi finalizat în 154 de ani. Aceste cifre mă îngrijorează, întrucât gradul de predictibilitate a acestor calamităţi este mic, iar pe parcursul unui secol pot avea loc multe cutremure cu urmări grave.

Un astfel de dezastru natural lasă în urmă pierderi de vieţi, răniţi, afectarea negativă a sănătăţii, distrugerea clădirilor, comunicaţiilor şi a serviciilor de bază. De asemenea trebuie să luăm în calcul şi alte nevoi suplimentare ale comunităţii, cum ar fi hrană, adăpost, îmbrăcăminte, îngrijire medicală şi asistenţă socială. Nu putem preveni un cutremur dar avem şansa să minimalizăm efectele produse de acesta.

Gândiţi-vă la cheltuielile aferente, la timpul necesar reintrării în funcţiune a sistemelor vitale: electricitate, apă, gaze. Să nu uităm de numărul mare de sinistraţi, de alimente şi echipamente de primă necesitate pentru aceştia, de mâna de lucru pentru ajutorarea celor asistaţi şi a invalizilor, ca să nu mai vorbim de reconstrucţia oraşelor păgubite.

Dacă statul şi populaţia sa sunt pregătite pentru un cutremur, pagubele ar fi reduse, şi am putea trăi cu conştiinţa împăcată că am făcut tot ce ne-a stat în putere să evităm un dezastru natural. Este timpul să facem eforturi pentru ca ritmul lucrărilor de consolidare a clădirilor să crească, iar populaţia, în special generaţiile mai tinere să fie instruite să participe activ în cazul unor astfel de evenimente.

De aceea, ţin să vă menţionez că avem o datorie morală şi profesională de a ne organiza cât mai repede pentru a face un plan de consolidare care să cuprindă un termen limită şi susţinut prin finanţare europeană, astfel încât prevenirea efectelor unui cutremur major să nu mai constituie o problemă din punct de vedere legislativ.

Senator PC

Vasile Nistor

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.