Pe 27 martie se împlinesc 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, un eveniment deosebit de unitate naţională, care a generat crearea României Mari.

În 27 martie 1918, Sfatul Ţării s-a întrunit în sala mare a Parlamentului de la Chişinău şi a decis, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea Actului de Unire a Basarabiei cu România. Pentru unire au votat 87 din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Sfatului Ţării.

Sfatul Ţării declara: „Republica Democrată Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România.”

Rezultatul votării a fost însoţit de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

Acest eveniment măreţ, înscris în istoria României, l-a făcut pe regele Ferdinand să-l aprecieze ca pe un „vis frumos” ce s-a îndeplinit.

Actele unirii au fost recunoscute pe plan internaţional prin tratatele de pace semnate după încheierea Primului Război Mondial, însă URSS nu s-a împăcat niciodată cu aceasta pierdere teritorială.

În anul 1918, Basarabia s-a întors acasă pentru reîntregirea poporului român, însă pentru românii din dreapta Prutului acest fapt a atras începerea calvarului dominaţiei sovietice, Uniunea Sovietică considerând unirea ca fiind o înscenare imperialistă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a transmis un ultimatum României, la data de 28 iunie 1940, să evacueze Basarabia, în caz contrar declarând război. România a cedat şi, după 40 de ore, trupele sovietice şi ale NKVD-ului au răpit din nou Basarabia, alături de Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

Indiferent de vitregiile istoriei, limba noastră românească ne-a unit şi ne-a reamintit la fiecare pas că aparţinem aceluiaşi popor şi împărtăşim acelaşi destin.

Pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, pe 6 mai 1990, românii au trecut în Uniunea Sovietică, în Basarabia, fără paşaport şi viză. în mod simbolic, românii de pe ambele maluri ale Prutului au acoperit apa râului cu flori, sărbătorind faptul că s-au reîntâlnit după o despărţire de 50 de ani. „S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut nicăieri în altă parte a lumii”, relata despre momentul „Podului de flori” Grigore Vieru, poet român din Republica Moldova.

În prezent, are loc o creştere a interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, reflectat şi în acţiunile culturale şi sociale privind reîntregirea naţională.

Preşedintele României a declarat recent, cu ocazia vizitei sale în Republica Moldova: „Unirea este de datoria Bucureştiului să o ceară şi a Chişinăului să o ofere. Sunt convins că Prutul va rămâne doar o graniţă geografică.”

Şi primul ministru Victor Ponta este un susţinător al ideii de unire. „Promisiunea mea este ca împreună să realizăm cea de-a doua mare unire a României”, spunea dumnealui.

În perioada 26 – 28 martie, membrii Comisiei românilor de pretutindeni, al cărei preşedinte sunt, vor efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, la Chişinău, pentru a participa la manifestările dedicate aniversării Zilei Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, cea mai sublimă pagină din istoria României.

Limba română este puntea de legătură dintre cele două state româneşti, Republica Moldova şi România, despărţite de Prut. în limba română regăsim amintirea trecutului nostru şi zestrea noastră strămoşească.

România a avut trei proiecte importante după 1990, dintre care două s-au realizat, aderarea la NATO şi integrarea în UE, iar al treilea, de o importanţă capitală, este reunificarea celor două state româneşti.

Nu trebuie să uităm că Marea Unire din 1918 s-a făcut la voinţa poporului. Politicienii nu au făcut decât să consfinţească voinţa populară. Astăzi, tendinţa este de a lăsa în seama politicienilor asemenea decizii.

Problema trebuie cu adevărat dezbătută, pe ambele maluri ale Prutului. România trebuie să aibă un proiect strategic legat de Moldova, care să clarifice dacă doreşte alături un stat independent european sau doreşte o reunificare.

În încheierea declaraţiei mele politice, fac apel la întreaga clasă politică, să urgentăm această reunificare pe cale diplomatică, să nu fie o simplă opţiune pentru un viitor mai îndepărtat.

Vă mulţumesc.

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.