La ce surse de finanţare au acces artiştii şi instituţiile de cultură? Cât de complicat este mecanismul atragerii de fonduri pentru proiecte culturale? Ce aşteaptă în schimb finanţatorii actelor de cultură de la cei pe care îi sponsorizează?” – acestea au fost doar câteva dintre întrebările la care ar fi trebuit să răspundă oamenii de afaceri și managerii societăților care au îmbrățișat finanțarea primei ediții a Festivalului Internațional de Artele Spectacolului „Theaterstock”.

În aproape două ore, n-a apucat să răspundă mai nimeni.

La Conferinţa „Finanţarea actului de cultură”, organizată de Teatrul Municipal Bacovia (TMB), vineri, la Centrul de Afaceri „Mircea Cancicov”, mediată de managerul TMB, Anca Sigartău, au participat, printre alții, Lia Bugnar, Marius Manole, Isabela Neamțu, Eliza Noemi Judeu, Geo Balint, Doru Mareș, Cornelia Prigoreanu – Senior Director Group Retail Raiffesen, Irina Stănciuc – Director Selgros Bacău, Carmen Gavrilescu – Marketing Manager Agricola Bacău, Alexandru Teodorescu – Sales Marketing Manager SCC Services România, Gabriel Dascălu – Manager Stomdas Clinic Bacău, Dana Chiriac -Manager Elitemob Bacău , Gabriela Hârţescu – Director General Institutul Bancar Român, dar și primarul Romeo Stavarache și viceprimarul Vasile Tescaru.

Sursa: bacauinfo.ro. Citeşte continuarea aici.

Media
No rating yet

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.