Ciubotaru Lucian Manuel – Va demisiona Traian Băsescu?

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Lucian-Manuel Ciubotaru:

“Va demisiona Traian Băsescu?”

“Ştiţi cum arată clasa politică acum? Vă spun sentimentul meu (…) Uneori ai senzaţia că e ca o zoaie pe un geam. Geamul casei ăsteia care e România, când dai să te uiţi e plin de zoaie…”; “Parlamentarii sunt corupţi”; “Parlamentarii îşi votează privilegii”; “Parlamentarii se ascund după imunitate”. Este inutil să întrebi pe cineva dacă recunoaşte autorul acestor afirmaţii. Toate aparţin Preşedintelui României, Traian Băsescu. Un Traian Băsescu care şi-a făcut un obicei şi un titlu de glorie în a jigni pe toţi cei care nu îi cântă în strună.

Roata vieţii este însă dură şi se mai şi întoarce. Realitatea bate întotdeauna declaraţiile electorale şi afirmaţiile mincinoase şi calomnioase. România este zguduită în aceste zile de un scandal de proporţii care îl are în centrul ei pe Traian Băsescu, cel care se consideră unica persoană corectă din România. Un scandal în care chiar “marelui acuzator” i se poate pune în seamă tot ce a zis el până acum la adresa clasei politice, la adresa parlamentarilor.

Nu cunosc în istoria postdecembristă a României ca un politician să utilizeze instituţii ale statului şi înalţi funcţionari de stat pentru a verifica bonitatea unor afaceri personale sau pentru a intermedia afaceri personale. Mă refer la verificările efectuate de DNA privind bonitatea terenurilor achiziţionate de preşedinte prin intermediul fiicei sale şi la intermedierea afacerii făcută de consilierul prezidenţial pe probleme agricole. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă un parlamentar – evident, doar din cadrul unei formaţiuni politice neagreate de preşedinte – ar fi procedat ca Domnia Sa, utilizând o instituţie a statului şi funcţionari publici pentru rezolvarea unor probleme private. Cu siguranţă Traian Băsescu ar fi declanşat un uragan de atacuri la adresa respectivului, ar fi solicitat demisii, ar fi cerut procurorilor să demareze anchete.

În acelaşi plan, dar de o gravitate maximă, mi se pare favorizarea fiicei preşedintelui de către o unitate bancară de stat. Ceea ce pentru orice cetăţean român, indiferent de poziţia sa în societate, este imposibil de obţinut, pentru familia preşedintelui reprezintă o… bagatelă. Pentru Traian Băsescu faptul că o bancă de stat acordă un credit dublu faţă da maximul admis nu reprezintă ceva anormal. Pentru că este vorba de fiica sa. Dacă era vorba de altcineva, imediat acuza “abuzul” şi “corupţia” funcţionarilor bancari. Pentru Traian Băsescu garantarea creditului cu terenul cumpărat este iarăşi ceva normal, deşi regulamentele bancare prevăd alte modalităţi de gajare. Nu în ultimul rând, obţinerea creditului în numai 9 zile de la depunerea cererii reprezintă o procedură ieşită din comun, dar fiind vorba de fiica preşedintelui, nimic nu pare anormal la Palatul Cotroceni.

Toate acestea reprezintă o palmă pentru societatea românească, o pată pentru imaginea României în lume, pentru că deja subiectul a fost propagat de agenţiile de presă. S-a ajuns la o culme a privilegiului, tipică autocraţiilor sud-americane sau euro-asiatice. În orice ţară normală, democrată, indiferent despre cine era vorba, urma un gest de onoare. Va demisiona Traian Băsescu? Mai ales după ce vor apărea noi dezvăluiri şi scandalul va lua o amploare şi mai mare. Personal, nu-l văd pe Traian Băsescu făcând un gest de onoare.

Pe lângă faptul că a beneficiat de un privilegiu incredibil, pe lângă faptul că a patronat un abuz, Traian Băsescu îşi mai şi bate joc de români, în special de tineri. “Vă îndemn, dacă puteţi, cumpăraţi pământ, că sunteţi tineri şi o să vă dea satisfacţie”, este îndemnul său. Orice comentariu este de prisos.

Media
No rating yet

Comments are closed.