Ciubotaru Lucian Manuel: declaraţie politică intitulată “Exploatarea resurselor – prin noi înşine!”
În calitatea mea de membru al Comisiei pentru afaceri europene, sunt preocupat în permanenţă de legislaţia şi prevederile comunitare privitoare la reglementarea exploatării resurselor proprii fiecărei ţări.
În ultimul timp suntem asaltaţi de informaţii tehnice, din ce în ce mai multe, referitoare la explorări şi exploatări ale gazelor, ale petrolului, ale minereului etc. S-au format deja o mulţime de pseudoexperţi în ale mineritului, care să ne convingă sau să ne combată, să ne arate sau să ne ascundă, în ce măsură şi în ce fel se fac explorările şi exploatările resurselor.
Nu am întâlnit, cel puţin nu vehementă, o voce care să ne explice în ce măsură se poate lua în calcul exploatarea de către România a propriilor resurse. În acest sens, vă voi prezenta câteva argumente de ordin tehnic şi practic, pe care ar trebui să le luăm în calcul, dacă vrem să privim în ansamblul său această chestiune.
Aşadar, în primul rând, este cazul să ne referim la principiul general de drept internaţional, conform căruia suveranitatea unui stat se exercită în interiorul frontierelor sale, la spaţiile terestru, aerian şi subteran. Resursele naturale, aflate în subsolul teritoriului unui stat, sunt proprietatea acelui stat, care este liber să le decidă soarta.
Uniunea Europeană este extrem de atentă la respectarea regulilor şi principiilor referitoare la libera concurenţă. Acest lucru nu presupune însă că orice agent economic poate veni pe teritoriul unui stat, ridicând pretenţii asupra proprietăţii sau exploatării resurselor sale. Liberalizarea pieţei, precum şi libera concurenţă nu funcţionează decât în situaţii de concurenţă. Dar nimeni şi nimic nu poate obliga un stat să deschidă o procedură de atribuire prin licitaţie dacă acesta nu doreşte acest lucru.
Articolul 345 al Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că “Tratatele nu aduc atingere regimului proprietăţii în statele membre”. În plus, printr-o decizie din 18 decembrie 1997, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a subliniat “absenţa reglementării comunitare specifică în materie de expropriere”, consacrând astfel dreptul statelor membre să naţionalizeze orice element al economiei, de la bănci la resurse naturale, bineînţeles, cu respectul regulilor de nondiscriminare. Acest lucru a fost confirmat, dacă mai era nevoie, şi de vicepreşedintele Comisiei Europene, Joaquin Almunia, în 2011.
Pentru ca o expropriere pentru cauză de utilitate publică şi o naţionalizare să fie conforme cu dreptul european, trebuie ca statul membru să se comporte ca un investitor privat într-o economie de piaţă, atât în ceea ce priveşte preţul de achiziţie, cât şi gestiunea întreprinderii. Aceste principii se aplică însă preluării de către stat a unei întreprinderi private deja existente, nicidecum dreptului statului suveran de a dispune de propriile-i resurse.
Aşadar, dacă România ar hotărî constituirea unei companii naţionale a aurului sau a gazelor, care să exploateze singură aceste resurse, eventual cu ajutorul tehnologic ale altor firme, româneşti sau străine, nu ar încălca nicio dispoziţie europeană. Singura condiţie este ca statul să nu favorizeze în mod nejustificat o anumită întreprindere în detrimentul altora.
Ar fi suficient însă ca statul să nu deschidă licitaţii de concesionare, ci mai degrabă licitaţii de subcontractare la care să participe companii specializate în exploatarea resurselor care să furnizeze tehnologii pentru exploatare, şi nu să profite direct de produsul exploatării.