Avram Constantin – Impozitul pe cifra de afaceri

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Constantin Avram:

“Impozitul pe cifra de afaceri”

În Monitorul Oficial al României nr. 54 din 23 ianuarie 2013 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr.8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Prin acest act normativ, Guvernul a modificat Codul Fiscal, astfel încât microîntreprinderile vor fi obligate de acum să plătească impozit pe cifra de afaceri. Astfel, o firmă este încadrată în categoria microîntreprindere dacă are o cifră de afaceri de până la 65.000 euro, echivalent în lei. Până în prezent, pragul era de 100.000 euro. Odată cu reducerea pragului, devine însă obligatorie plata unui impozit anual de 3% din cifra de afaceri, fără posibilitatea microîntreprinderilor de a opta pentru impozitul de 16% aplicat la profit. Modificarea condiţiilor de aplicare a sistemului pe venitul microîntreprinderilor urmăreşte includerea în categoria contribuabililor plătitori şi a acelora care înregistrează pierderi, concomitent cu derularea unor cifre de afaceri importante. Microîntreprinderile care în 2012 erau înregistrate ca plătitoare de impozit pe profit au fost obligate să treacă la noul sistem începând cu 1 februarie 2013. Firmele nou înfiinţate trebuie să plătească impozit pe cifra de afaceri începând cu primul an fiscal. Prin excepţie, dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Calculul şi plata se vor efectua începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita aferentă cifrei de afaceri.

Conform estimărilor Guvernului, această modificare ar urma să aducă la buget, în 2013, un venit suplimentar de 457 milioane lei, dar nu a fost luată în calcul ipoteza foarte probabilă în care foarte multe firme se vor închide sau vor deveni necompetitive pe piaţa deschisă, naţională sau comunitară.

Din punctul meu de vedere, impozitul pe cifra de afaceri forţează integrarea pe verticală a afacerilor, în scopul optimizării fiscale. Într-un lanţ cu 2-3-5 intermediari, fiecare este forţat să adauge cei 3% la preţ, produsul final ajungând necompetitiv. Motiv pentru care, va avea de câştigat cel care integrează toate etapele de producţie şi vânzare. Aparent e un câştig, dar în realitate e o pierdere. În primul rând, se pierde din eficienţă, pentru că este puţin probabil ca o singură firmă să se priceapă la toate la fel de bine. În al doilea rând, se pierde din flexibilitate, astfel că fostelor verigi din lanţ le va fi mai greu să se reorienteze la nevoie.

Pe principiul că orice afacere este în pierdere la început, când trebuie teoretic să-şi recupereze investiţia, în noile condiţii, nu mai există noţiunea fiscală de cost, deci investiţiile nu mai sunt deductibile, deci pierderea este taxată.

Greu poate fi găsită o idee de creştere economică în măsurile de modificare a fiscalităţii pe care guvernul le-a promovat. Obligarea micilor patroni care nu realizează venituri de 65.000 de euro pe an să plătească 3% din venituri în loc de 16% din profit îi distruge, pur şi simplu.

Ca membru al Parlamentului României sunt de acord cu necesitatea stabilirii unui regim fiscal predictibil, neîmpovărător, care să genereze dezvoltarea economică, atât a agenţilor economici, cât şi a statului. Acest impozit trebuie să fie diferenţiat în funcţie de activitatea generatoare de profit. Un mic agent economic cu doi angajaţi vopseşte maşini. Vopseaua îl costă cam jumătate din tot ce încasează de la client. Impozitul de 3% se aplică inclusiv pe vopseaua la care el nu are profit, deci plătind 3% din total, omul va trebui să plătească echivalentul unui impozit de aproape 40% din profitul său real. Alt exemplu este cel al unui magazin sătesc, în care cea mai mare parte a vânzărilor le fac ţigările. Nu faci profit cu ele, dar trebuie să le ai la vânzare, pentru că altfel pierzi clienţi. La fel ca la cel cu vopsitoria, impozitul pe profitul real devine uriaş, prin aplicarea obligatorie a cotei de 3% din vânzări. Rezultatul cel mai probabil al acestei măsuri va fi închiderea afacerilor mici şi extinderea celor mari sau creşterea evaziunii fiscale, căci şi unul şi celălalt vor prefera să încaseze fără bon fiscal sau factură. La agricultori, impozitarea forfetară a culturilor poate fi chiar periculoasă. E clar că agricultura trebuia cumva impozitată, dar dacă laşi neimpozitat terenul fără cultură, s-ar putea ca omul să nu-l mai cultive. Dacă este totuşi profitabilă cultivarea lui, s-ar putea să îşi facă o firmă şi ăsta ar fi un lucru bun.

Partea mai puţin bună este că nici de această dată guvernul nu pare să aibă o simulare a efectelor pentru aceste măsuri. Avea de majorat salarii pentru bugetari şi pensii şi, ca de obicei, a preferat să-i impoziteze pe unii mai mult, ca să le dea celorlalţi. Eu nu pot să înţeleg cum ar putea fi folosită fiscalitatea ca un motor de creştere, iar nu ca o frână. Poate de aceea România merge doar cu frâna de mână trasă.

Acţiunile pe care trebuie să le întreprindă statele membre, inclusiv România, sunt în vederea relansării creşterii investiţiilor şi a ocupării forţei de muncă, precum şi în vederea sporirii competitivităţii în Europa, aspecte care trebuie să se facă prin modificarea condiţiilor de aplicare a sistemului pe venitul microîntreprinderilor şi chiar prin neimpozitarea cifrei de afaceri .

Sunt de acord cu necesitatea luării unor măsuri de protecţie împotriva erodării bazei fiscale, datorată transferului de venituri sau capitaluri către jurisdicţii cu care România nu are încheiate instrumente juridice privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, dar consider că acţiunile pe care trebuie să le întreprindă România sunt cele privind contracararea planificării fiscale agresive, nu prin impozitare excesivă, nu prin biruri noi, nu prin distrugerea agenţilor economici, ci prin asigurarea conformităţii legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar. Am în vedere aici Recomandarea Comisiei 2012/772/UE şi transpunerea Deciziei nr. 2012/794/UE de punere în aplicare a Consiliului din 17 decembrie 2012, de autorizare a Bulgariei şi a României pentru a aplica măsuri de derogare de la articolul 5 din Directiva 2006/112/CE .