Avram Constantin: declarație politică intitulată “Imunitatea – graniţa între autoritatea aleasă şi autoritatea numită”
Am să încerc astăzi să abordez o temă destul de controversată atât în mediul politic, dar şi în mediul social: imunitatea parlamentară. Este cunoscut faptul că imunitatea parlamentarilor români este situată la coada europeană a sistemelor democratice din Uniunea Europeană, prin faptul că ea este limitată la declaraţiile politice, la votul exprimat, la arestare, reţinere sau percheziţie. În ţările cu tradiţie democratică precum Germania, Franţa sau Marea Britanie, imunitatea este mult mai consolidată în sensul că face referire la “mandat”, şi nu la persoana aleasă.
La noi, la români, este ca la nimeni, cum spune cetăţeanul de rând, pentru că atâta energie s-a consumat şi se va consuma pe acest subiect, încât diminuarea sau limitarea imunităţii parlamentarilor români a fost transformată de către media în “nevoia de eliminare totală a imunităţii parlamentare…”.
Ori, acest lucru, dincolo de faptul că este “o idioţenie”, ar însemna eliminarea graniţei între autoritatea aleasă şi cea numită, fie ea şi obţinută chiar prin concurs. Am calificat propunerea ca fiind “o idioţenie” tocmai pentru faptul că se propune de fapt eliminarea legitimităţii unei funcţii publice alese.
Fraţilor, eu am o mare nelămurire în legătură cu subiectul imunităţii parlamentare, aceasta fiind legată de faptul că nu am reuşit să găsesc în Europa civilizată un caz, doar unul, în care o autoritate aleasă, deci legitimată prin vot popular, care să fie “târâtă prin noroi” de o autoritate numită, lipsită de legitimitatea populară, chiar dacă autoritatea numită reprezintă sistemul judiciar sau sistemul de informare în masă. Atât de mult a împroşcat cu noroi instituţia Parlamentului fostul preşedinte Traian Băsescu, încât singura instituţie democratică rezultată din votul popular, adică Parlamentul României, a ajuns la o cotă de încredere îngrijorătoare.
Fostul preşedinte a denigrat în permanenţă această instituţie, cerând în nenumărate rânduri eliminarea fragedei imunităţi a parlamentarilor, în timp ce Domnia Sa se bucura practic de “imunitate totală”.
Este de necrezut parcă instituirea culpabilizării permanente a aleşilor, prin declaraţii politice, prin presă, în majoritatea grupajelor de ştiri, în Parlamentul European prin grija “cozilor de topor” consacrate deja şi al căror nume nu merită să le mai amintesc!
Dar care ar fi interesul unor grupări politice sau economice în slăbirea puterii şi autorităţii Parlamentului? Este această campanie permanentă de denigrare a parlamentarilor români numai rezultatul luptei pentru supremaţie între puterile statului la care se adaugă şi presa? Este această campanie de denigrare rezultatul firesc al aplicării sociale a proverbului românesc “să moară şi capra vecinului…”? De ce se doreşte atât de mult uniformizarea autorităţii alese cu autoritatea numită, câtă vreme ştim cu toţii că tocmai această diferenţiere legitimă este cel mai puternic factor de stabilitate socială?!
Graniţa dintre autoritatea numită şi cea aleasă trebuie consolidată, nu şubrezită, trebuie marcată şi susţinută tocmai de caracterul legitim direct al autorităţilor alese, altfel instalarea haosului social şi răsturnarea valorilor democratice şi a ordinii sociale liber consimţite ar putea deveni o realitate socială fără reguli, ceea ce constituie primul pas spre diluarea autorităţii statului, spre dezordine socială.
Un ales sau mai bine zis o persoană aleasă este încărcată de responsabilităţi suplimentare faţă de comunitatea din care provine şi tocmai de aceea trebuie să se bucure de imunitate, adică de stabilitate în funcţie dacă privim imunitatea ca un instrument exclusiv al mandatului, şi nu al persoanei alese. Mă întreb, ce ar însemna ca din 6 în 6 luni să tot avem fel de fel de alegeri? Cum ar mai funcţiona autorităţile publice locale sau centrale, din moment ce blocajul administrativ ar fi o stare de fapt, nu o excepţie? Cum s-ar mai putea îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene pe fondul instabilităţii legislative generatoare de instabilitate administrativă?
Iată întrebări la care nu putem încă răspunde, de aceea abordarea excesivă şi negativistă a subiectului imunităţii parlamentarilor în mandat este periculoasă şi creează vulnerabilităţi sociale şi economice, ceea ce, evident, nu este de dorit.