Valerian Vreme și Cosmin Necula propun ca viitorii șoferi să învețe metodele de prim ajutor necesare în cazul unui accident rutier
Deputații băcăuani Valerian Vreme (UNPR) și Cosmin Necula (PSD) se numără printre cei 58 de parlamentari inițiatori ai unui proiect de lege care prevede introducerea obligativității instruirii şi testării metodelor de prim ajutor în caz de accident rutier, la obţinerea unui permis de conducere.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice are la bază o serie de statistici cu privire la numărul mare de decese înregistrate pe șosele, unele dintre acestea putând fi evitate dacă șoferii ar fi cunoscut câteva măsuri de prim ajutor în caz de accident. Preverea legală este deja în vigoare în 16 din cele 28 de state ale Uniunii Europene.
Propunere de modificare susţine o măsură menită să scadă rata mortalităţii si să amelioreze morbiditatea rezultate din accidente rutiere, precum şi să crească nivelul de cunoştinţe generale medicale și de prin ajutor, ale populaţiei din România, cunoştinţe ce pot fi folosite şi aduse beneficii extinse (în sensul salvării de vieţi şi al ameliorării morbilităţii rezultate) şi în cazul altor tipuri de accidente (de exemplu: accidente la locul de muncă; accidente casnice; etc).
Propunerea este de a introduce obligativitatea educării şi testării canditaţiilor la examenul de obţinere a permisului de conducere, asupra măsurilor de prim-ajutor.
Bugetul necesar implementării acestui proiect legislativ va include următoarele aspecte:
- Spațiile necesare organizării centrelor permanente specializate în instruirea şi testarea asupra metodelor de prim-ajutor – acestea pot fi puse la dispoziţie de către Ministerul Afacerilor Interne sau de către Ministerul Sănătăţii, în spaţii existente, sau prin crearea unor spaţii noi, dedicate acestui scop (exemplu: container, etc), pe terenurile deţinute de către MAI;
- personal specializat si autorizat să instruiască şi testeze canditaţii, asupra măsurilor de prim-ajutor în caz de accident – cu cooperarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), respective Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimarea şi Descarcerare (SMURD) din subordinea Ministerului Afacerilor Interne; Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România (SNCRR); Ministerului Sănătăţii; Fundaţiei pentru Ambulanţă;
- dotarea centrelor permanente specializate în instruirea şi testarea asupra metodelor de prin-ajutor.
- pachetul de curs (manual: material pe suport electronic; ) – costurile vor fi suportate de către canditat, prin achitarea taxei de curs şi de examinare.
Expunerea de motive a inițiativei
Practica şi studiile mediale au dovedit că posibilitatea accesului victimei unei traume importante (ca cea generată de un accident rutier, spre exemplu) la servicii optime de prim-ajutor în primele 10 minute de la accident, constând în: realizarea evaluării şi unui prim consult, resuscitarea şi stabilizarea, imobilizarea şi transportul la cel mai apropiat spital ale victimei, cresc în mod esenţial şansele de supravieţuire ale oricărui accidentat, chiar şi ale unuia cu traume majore.
În condiţiile unui accident rutier cu victime (răniţi grav), mai ales ale unui accident survenit în afara localităţii sau în mediul rural, posibilitatea acordării primului ajutor este cel mai probabil să provină din partea unui alt participant la trafic, în momentul accidentului. De aceea este esenţial ca participanţii la trafic să aibă cunoştinţe de bază, dar solide şi corecte , de acordarea primului ajutor în caz de accident.
Cunoaşterea corectă a acestor măsuri de prin ajutor este esenţială, cu atât mai mult cu cât există şi situaţii în care manevre incorecte îi pot pune viaţa în pericol unei victime a unui accident rutier, în loc să i-o salveze (de exemplu mobilizarea incorectă a unui victime a unui accident rutier, care prezintă fracturi ale coloanei vertebrale).
Prin Directiva Consiliului European 2000/56EC din 14 Septembrie 2000 (ce amendează directiva 91/439/EEC, asupra permiselor de conducere) care trebuia implementată în ţările membre până la data de 30 Septembrie 2003, se prevede în:
- Anexa II, Paragraful A(Testul Teoretic), articolul 2.1.5. “Reguli generale şi reglementari si alte aspecte”, educarea şi testarea şoferilor asupra:
o Regulilor generale care să specifice cum să se comporte şoferul în condiţiile unui accident (semnalizarea pentru atenţionarea şi transmiterea alarmei) şi măsurile pe care le poate lua în a acorda asistenţă victimelor accidentului, când e necesar.
- Anexa II, Paragraful A (Testul Teorie), la articolul 4.1.4, ca toţi aplicanţii pentru un permis de conducere din categoriile C, C+E, Cl, Cl+E, D, D+E, Dl şiDI+E:
o să ştie cum să acţioneze în cazul unui accident rutier;
o să fie capabili să evalueze victimele unui accident rutier şi să aibă cunoştinţe de a acorda asistenţă de urgenţă, cum ar fi evacuarea pasagerilor, precum şi cunoştinţe minime de prim-ajutor.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ajutorul în cazul unui accident rutier, începe cu cei care sunt prezenţi sau ajung primii la locul accidentului. Aceştia pot juca un rol important în diferite moduri:
- prin contactarea serviciilor de urgenţă, sau prin solicitarea de ajutor;
- prin stingerea unui posibil incendiu;
- prin luarea măsurilor de securizare a locului accidentului (ex. prevenirea altor accidente; protejarea celor angajaţi în operaţiunea de salvare sau a altor persoane prezente la locul accidentului; controlul mulţimii adunate la locul accidentului; etc .
- prin acordarea primul ajutor: Deblocarea căilor respiratorii. Conform Crucii Roşii din Marea Britanie, una dintre cele mai comune cauze ale morţii în caz de accident rutier este anoxia – lipsa aportului de oxigen- cauzată de blocarea căilor respiratorii, care se soldează cu efecte fatale într- un timp mediu de 4 minute!
Federaţia Internaţională a Crucii Roşii şi a Societăţilor Semilunei Roşii (Intemacional Federation of Red Cross and Red Crescent Societies -IFRC), arăta într-un raport din Septembrie 2009, că:
- “inima încetează să bată la 4 minute după ce a încetat respiraţia:
- Afectarea permanentă a creierului survine la circa 4-6 minute după încetarea respiraţiei;
- Peste 50% din decesele rezultate din accidente rutiere survin în primele minute după accident. Aceste statistici arată cî, în mod clar, prezenţa cuiva instruit asupra metodelor de acordare de prim-ajutor, reprezintă o mare diferenţă şi SALVEAZĂ VIEŢI”
IFRC consideră cu tărie că „oricine are capacitatea de a salva vieţi. Primul ajutor nu se referă doar la tehnici şi metode. Este un ACT DE UMANITATE şi de aceea reprezintă un aspect crucial al cetăţeanului universal.”
La începutul lunii iulie 2013, reprezentanţii Comisiei Europene reuniţi la Brussels, au analizat planul strategic de utilizare a fondurilor europene între 2014-2020, înaintat Guvernului României şi printre alte aspecte, au atras atenţia şi asupra faptului că „trebuiesc incluse analize ale siguranţei pe drumurile publice, (deoarece, spre exemplu, România are o rată ridicată a mortalităţii cauzate de accidente rutiere): (…)” în Uniunea Europeană 16 din cele 28 de state membre, au implementată obligativitatea instruirii şi testării asupra metodelor de prin-ajutor în caz de accident rutier (Anglia; Bulgaria; Croaţia; Danemarca; Elveţia; Germania; Norvegia; Slovenia; etc.)
Textul întreg al propunerii poate fi accesat la următorul link: Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice