Smarandache Miron Alexandru – Sistemul educaţional românesc, exportatorul tinerilor eminenţi!

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

„Sistemul educaţional românesc, exportatorul tinerilor eminenţi”

Un nou an şcolar a debutat în aceste zile, dar auspiciile au rămas aceleaşi. Ca în fiecare an, o parte însemnată a unităţilor de învăţământ autohtone se confruntă, ca un soi de repetare fără de învăţătură, cu problemele din anul precedent: şcoli neautorizate din punctul de vedere al sănătăţii publice, respectiv şcoli în care copiii şi dascălii practică educaţia pe propria răspundere, supunându-se unor riscuri de neimaginat într-o ţară europeană din mileniul III.Din cele aproape 21.000 de unităţi de învăţământ de la nivelul ţării, un sfert nu au primit avizul sanitar de funcţionare. În plus, la catedre vor preda de patru ori mai mulţi profesori suplinitori decât titulari.

Motivaţiagenerală şi arhicunoscută pentru această situaţie este, la fel, aceeaşi în fiecare septembrie: lipsa fondurilor. Este adevărat, în opinia mea, că traversăm de ani buni o criză economico-bugetară care afectează proporţional toate domeniile de activitate, mai ales statul administrator al învăţământului. La fel de adevărat este şi faptul că am asistat la destule bâlbâieli în ceea ce înseamnă gestionarea învăţământului românesc după 1989, fiecare ministru încercând să-şi pună amprenta personală asupra legilor de funcţionare a sistemului. Cei mai mulţi dintre ei au şi reuşit, însă efectele modificărilor repetate ale metodologiilor din domeniu au condus, volens-nolens, la bulversarea elevilor şi a cadrelor didactice. Să nu uităm că doar în ultimul an la conducerea ministerului de resort s-au perindat nu mai puţin decât patru miniştri, ceea ce ar putea constitui un alt motiv de inconstanţă managerială…

La modul realist, educaţia naţională a creat nesfârşite polemici, fondurile niciodată nu au fost suficiente, soluţiile s-au schimbat de la un ministru la altul, iar lipsa de perspectivă şi neputinţa concretizării teoriei în locuri de muncă au făcut finalmente, din sistemul educaţional românesc, o rampă de lansare pentru exodul tinerilor spre alte zări. Cu toate că, cel puţin aparent, suportul teoretic adoptat de şcolile româneşti poate eclipsa ţările europene, la modul concret educaţia din România se cam rezumă la sintagma „multă teorie, puţină practică”. Astfel se explică pregătirea excelentă a tinerilor noştri din punct de vedere informaţional, în antiteză cu nesiguranţa şi incapacitatea acestora de a se integra pe piaţa forţei de muncă. În ciuda eforturilor Ministerului Educaţiei de a corela suportul teoretic cu spaţiul practic, respectiv cel al ocupării locurilor de muncă, tot mai mulţi tineri părăsesc băncile liceelor pentru a se integra în… aria şomajului, numărul celor ce reuşesc să se angajeze în domeniile studiate fiind infim şi irelevant.

O altă lacună a educaţiei naţionaleo reprezintă lipsa motivaţiilor pe perioada şcolarizării. În schimbul unui portofoliu de note excepţionale, elevii şi studenţii români primesc burse mult prea mici pentru eforturile lor, adevăratul suport financiar rămânând, ca întotdeauna, pe umerii şi buzunarele părinţilor.

În condiţiile oferite de sistemul educaţional şi raportându-se la şansele de a obţine un loc satisfăcător pe piaţa muncii, tinerii noştri au ajuns la neplăcuta soluţie de a adopta treptat ideea exodului, la a căuta încă de pe băncile şcolii cele mai bune variante pentru a se integra într-un învăţământ european poate mai puţin pretenţios, dar care le conferă ulterior, în proporţii covârşitoare, şansa unui loc de muncă. De prisos să amintesc că vorbim nu numai de un loc de muncă adevărat, adică bine plătit, dar şi aducător de siguranţă pentru ziua de mâine.

Nu în ultimul rând, deficienţele sistemului de învăţământ autohton sunt rezultantele nivelului extrem de scăzut al salarizării. Toţi pretindem rezultate excepţionale din partea elevilor,dar nu ne gândim că un profesor cu zece milioane lunar nu poate face faţă exigenţelor mereu înnoitoare din sistem. În opinia mea, statul ar trebui să iniţieze un sistem de premiere pentru cadrele didactice care pregătesc laureaţii internaţionali ai diverselor olimpiade. E greu să pretinzi performanţă fără răsplată, numai în România se poate aşa ceva! Cred că profesorii cu olimpici în panoplie ar trebui recompensaţi suplimentar pentru munca depusă în pregătirea copiilor merituoşi, deoarece rezultatele acestora aduc faimă României în toată lumea. În caz contrar, să nu ne mai mirăm că şcolile de prestigiu din străinătate ne iau copiii eminenţi încă din primele clase, iar în aceste cazuri e greu de presupus că viitorul nostru, tânăra generaţie, va mai reveni să ajute România să apuce pe calea normală, dreaptă, a democraţiei europene.

Din nefericire, statul român continuă să fie deficitar în identificarea unor soluţii concrete pentru rezolvarea acestor situaţii delicate. Situaţia exodului tinerilor este mai alarmantă decât cea prezentată oficial, iar viitorul nu sună bine! Toţi politicienii şi toate guvernele din ultimii 23 de ani au susţinut sus şi tare că „tinerii sunt viitorul ţării”! Ce ne facem dacă ne pleacă în masă acest „viitor”? Ce se va întâmpla atunci cu România?…

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Comments are closed.