Nistor-VasileINTERPELARE
Adresată: Domnului ministru Petre Tobă, Ministerul Afacerilor Interne

Subiect: închiderea Arenei Naţionale afectează imaginea României pe plan extern
Stimate domnule ministru,

în urma tragediei din clubul Colectiv din octombrie 2015, Arena Naţională a fost închisă datorită lipsei avizului I.S.U. Din cauza acestei decizii, întrecerile sportive din campionatul intern de fotbal au fost afectate astfel că meciurile au fost mutate pe alte stadioane. Nu doar întrecerile au avut de suferit, ci Şi o serie de concerte care au trebuit a fi mutate sau reprogramate. Arena Naţională a fost nominalizată pentru găzduirea meciurilor de fotbal ce vor avea loc în cadrul Campionatului European din 2020. închiderea principalei arene de întreceri sportive a ţării este un eveniment nefericit ce pune la îndoială calitatea de gazdă a României datorită faptului că niciun alt stadion nominalizat nu se confruntă cu astfel de probleme. Presa internaţională a dezbătut acest subiect, cotidianul spaniol MARCA publicând un articol ce scoate în evidenţă lacunele stadionului.
Vă solicit, cu respect domnule ministru, motivele pentru care nu s-a găsit nicio soluţie pentru redeschiderea Arenei Naţionale din noiembrie 2015 Şi ce măsuri veţi lua pentru rezolvarea acestei probleme într-un timp cât mai scurt.
Solicit răspuns scris.

Vă mulţumesc!

Media
No rating yet

Comments are closed.