Nistor-VasileStimate colege, stimaţi colegi,

Astăzi, 9 decembrie, este sărbătorită Ziua Internaţională Anti-Corupţie, un eveniment menit să atragă atenţia asupra importanţei combaterii corupţiei, cât şi a prevenirii acesteia. Astfel, comunitatea internaţională doreşte să promoveze o cultură a colaborării tuturor statelor în lupta împotriva corupţiei, întrucât efectele acesteia transcend limetele geografice.

Anul trecut, Comisia Europeană a precizat că în urma actelor de corupţie, daunele financiare cumulate a statelor Uniunii Europene au fost de aproximativ 120 de miliarde de euro. Este recunoscut faptul că problema în cauză se manifestă în interiorul fiecărui stat, sub o formă sau alta, deşi ţări precum Suedia sau Danemarca reprezintă exemple pozitive în ceea ce priveşte combaterea corupţiei.

În cazul României, activitatea anti-corupţie din ultimii ani nu a trecut neobservată de către partenerii noştri europeni, însă aceştia ne sugerează că politica de prevenire a actelor ilicite necesită îmbunătăţiri. în ciuda progreselor făcute, ţara noastră încă este percepută printre statele cu cel mai înalt nivel de corupţie din Europa. Ca urmare a activităţii sale, Direcţia Naţională Anticorupţie relevă faptul că Bucureşti, alături de Bacău, Maramureş, Caras Severin şi Giurgiu prezintă cele mai mari rate a condamnărilor în raport cu populaţia judeţelor respective, în perioada 2010-2014 cele cinci numărând 1.394 de persoane condamnate pe motiv de corupţie. în schimb, situaţia arată mai bine în judeţele Botoşani, Sălaj, Mehedinţi şi Teleorman, cele 4 având în total doar 29 de persoane condamnate.

În urma conferinţei Repatriot din data de 1 decembrie, desfăşurată la Alba Iulia, a fost prezentat un studiu prin care s-au menţionat motivele pentru care cetăţenii autohtoni au emigrat în afară. Conform lucrării, majoritatea românilor plecaţi spun că vor să se întoarcă în ţară dar sunt descurajaţi de nivelul ridicat de corupţie. Ceea ce trebuie să înţelegem este că multe probleme, fie administrative, fie economice, sunt strâns legate de acest tip de abuz.

Consider că tematica de anul acesta a Zilei Internaţionale Anti-Corpţie, intitulată „Ruperea Lanţului Corupţiei”, doreşte să surprindă responsabilitatea fiecărui cetăţean de a refuza să ia parte la acest fenomen distructiv. Dacă dorim ca lupta împotriva corupţiei să aibă sorţi de izbândă, este nevoie de o schimbare de atitudine la nivel colectiv, dar şi mai important, să realizăm că prevenirea actelor ilicite reprezintă cea mai bună soluţie.

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.