Adresată: Doamnei ministru Rovana Plumb, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

De către: Domnul Senator Marcel Bujor Circumscripţia electorală: Bacău Grup Parlamentar: PSD Şedinţa Senatului din data de: 04.05.2015

Obiectul întrebării: Personalul insuficient din sistemul de asistenţă socială

Stimată doamnă ministru,

În România serviciile sociale au nevoie de dezvoltare şi diversificare constantă, fiind nevoie de mecanisme coerente care să garanteze calitatea, sustenabilitatea şi adaptarea serviciilor la nevoile reale ale populaţiei.

Sistemul public românesc de asistenţă socială este unul depăşit, cu personal insuficient în raport cu volumul de muncă sau necalificat, lipsa performanţelor profesionale şi remunerarea salarială neatractivă.

Având în vedere importanţa deosebită a acestui sector în dezvoltarea generală a societăţii româneşti, precum şi faptul că serviciile sociale au scopul de prevenire şi limitare a situaţiilor de dificultate sau vulnerabilitate, vă întreb:

  1. Care este stadiul implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale?
  2. Care sunt măsurile pe care intenţionaţi să le luaţi pentru criza de personal cu care se confruntă sistemul public de asistenţă socială, pentru o mai bună desfăşurare a serviciilor sociale?

Solicit răspuns scris.
Cu deosebită consideraţie,

Senator UNPR Bacău

Marcel Bujor

Media
No rating yet

Comments are closed.