Luchian-DragosDomnule preşedinte!

Doamnelor şi domnilor senatori!

În ultima perioadă au apărut din ce în ce mai multe articole de presă specializate privind numărul real al românilor plecaţi la muncă în străinătate. Astfel, voi relua în această declaraţie politică câteva argumente apărute în ziarul electronic profit.ro privind care sunt ţările în care se oglindeşte real numărul românilor emigranţi. Astfel, aproape 5 milioane de români au plecat din ţară pentru a locui şi lucra în alte state, alegând în principal Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii, dar optând şi pentru state precum Guyana, Barbados, Sfânta Lucia, Sfântul Kitts şi Nevis, Antigua şi Barbuda, Bahamas, Botswana, Grenada, Lesotho, Comore, Cambodgia, Seychelles, Mauritania, Sao Tome, Zimbabwe, Madagascar, Malawi, Bahrain, Guineea, Vietnam, Trinidad Tobago, Burkina Faso.

Autorităţile se feresc să dea o situaţie reală a exodul populaţiei active din ţara noastră, dar conform unor date neoficiale se relevă că în alte state sunt 3,8 milioane români aflaţi în evidenţa autorităţilor locale plus încă 1,1 milioane români care locuiesc efectiv pe teritoriile statelor de reşedinţă, dar nu figurează ca atare în evidenţe deoarece fie deţin două cetăţenii, fie nu şi-au înregistrat şederea la serviciile de imigrări locale. „Cei mai mulţi români au plecat în Italia, Spania, America şi Germania, între 60.000 şi 250.000 persoane nefiind în evidenţele autorităţilor din fiecare aceste state. Cei mai mulţi români au plecat în Italia, Spania, America şi Germania, între 60.000 şi 250.000 persoane nefiind în evidenţele autorităţilor din fiecare aceste state.

Astfel, în Italia sunt 1.043.338 români cu rezidenţă înregistrată şi 1.290.051 în total neoficial, în Spania – 784.804 înregistraţi şi 900.000 în total, în Statele Unite ale Americii – 591.523 înregistraţi şi 650.000 în total iar în Germania – 355.343 înregistraţi şi 450.000 în total.

Alţi români au ales să plece în Israel – 220.000 înregistraţi şi 500.000 în total, în Marea Britanie – 158.000 înregistraţi (misiunea diplomatică nu poate estima numărul total de români), în Austria – 106.535 înregistraţi (fără estimări legate de români neînregistraţi), în Ungaria -87.819 înregistraţi şi 250.000 în total, în Belgia – 73.487 înregistraţi şi 93.487 în total, în Grecia – 48.539 înregistraţi (fără estimări legate de români neînregistraţi), în Canada – 46.720 înregistraţi şi 204.630 în total, în Franţa – 45.000 înregistraţi şi 123.000 în total, în Portugalia – 34.204 înregistraţi şi 39.000 în total, în Irlanda – 25.995 înregistraţi şi 45.000 în total.

Până în 100.000 de români au decis să se orienteze spre ţări în care locuitorii nu sunt foarte obişnuiţi cu vizite din partea acestora, precum Mexic, Brazilia, Islanda, Peru, Sudan, Gabon, Togo, Kîrghîzstan, India, şi aici existând diferenţe între numărul celor aflaţi în evidenţe şi cei care nu s-au prezentat în faţa autorităţilor pentru a fi înregistraţi. ”

O statistică media precizează că de exemplu în Australia – 16.770 români sunt înregistraţi şi 30.000 sunt în total, Elveţia – 11.430 înregistraţi şi 20.000 în total, Brazilia – 8.122 înregistraţi (fără estimări privind numărul total), Emiratele Arabe Unite – 6.444 înregistraţi (fără estimări privind numărul total), Luxemburg – 2.527 înregistraţi şi 2.800 în total,Japonia – 2.225 înregistraţi şi 2.700 în total, Qatar – 1.801 înregistraţi şi 2.000 în total, Finlanda -1.715 înregistraţi şi 2.000 în total, Noua Zeelandă – 1.455 înregistraţi şi 3.000 în total, Republica Moldova – 1.264 înregistraţi (fără estimări legate de numărul total al românilor din cauza fluctuaţiei), Qatar – 1.801 înregistraţi şi 2.000 în total, Chile – 879 înregistraţi şi 1.000 în total, Malta – 522 înregistraţi şi 800 în total, Mexic – 500 înregistraţi şi 600 în total, China – 406 înregistraţi şi 1.320 în total, India – 400 înregistraţi (fără estimări privind numărul total), Paraguay – 398 înregistraţi (fără estimări privind numărul total), Rusia – 384 înregistraţi şi 850 în total, Islanda – 312 înregistraţi şi 350 în total, Coreea de Sud – 295 înregistraţi şi 634 în total, Columbia – 250 înregistraţi şi 350 în total, Iordania – 177 înregistraţi şi 4.000 în total, Peru – 124 înregistraţi şi 174 în total, Uruguay – 100 înregistraţi şi 200 în total, Egipt – 72 înregistraţi şi 420 în total, Monaco – 68 înregistraţi şi 250 în total, Cuba – 53 înregistraţi şi 100 în total, Sudan – 28 înregistraţi şi 50 în total, Gabon – 20 înregistraţi şi 94 în total, Camerun – 15 înregistraţi (fără estimări privind numărul total), Togo – 15 înregistraţi (fără estimări privind numărul total), Niger – 10 înregistraţi (fără estimări privind numărul total), Kîrghîzstan – 5 înregistraţi (fără estimări privind numărul total).

La nivel public a fost semnalat repetat că, în lipsa unor date statistice oficiale şi reale, estimările privind românii plecaţi în străinătate se bazează doar pe sondaje de opinie efectuate în România şi în principalele ţări de destinaţie, precum şi pe unele date ale instituţiilor din principalele state de destinaţie. A fost semnalat de asemenea că datele prezentate de autorităţile române privind situaţia migranţilor sunt neactualizate, deoarece sunt număraţi numai românii înregistraţi că au emigrat cu domiciliul în străinătate.

Interesant este faptul că Guvernul Ponta care trâmbiţa o lege a votului pentru diasporă şi eventuale proiecte pentru românii din străinătate, până în momentul de faţă nu a realizat nimic concret. Ar trebui totuşi să nu uităm că conform economistului şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, “românii care lucrează în Germania şi Statele Unite ale Americii au trimis, în 2013, mai mulţi bani în ţară decât cei din Spania, unde sunt mai mulţi, însă mai slab calificaţi şi mai prost plătiţi, pe primul loc menţinându-se cei din Italia. Astfel, românii din Italia au trimis familiilor aflate în ţară o sumă totală de 925 milioane de euro, aceştia fiind urmaţi de cei din Germania (595 milioane de euro), SUA (460 milioane de euro), Spania (393 milioane de euro). Alte fonduri au fost trimise din Elveţia (252 milioane de euro), Franţa (250 milioane de euro), Marea Britanie (224 milioane de euro), Ungaria (128 milioane de euro), Austria (111 milioane de euro), Grecia (75 milioane de euro), Turcia (35 milioane de euro) şi Irlanda (20 milioane de euro)”…şi poate în virtutea acestui drept, de contribuabil real la PIB-ul României, ar trebui să respectăm mai mult pe muncitorul sau emigrantul român care îşi întreţine, din propriul salariu, familia şi o serie de servicii publice din România

Stimaţi colegi am luat această atitudine pentru a ne reaminti rolul unei categorii de români pe care nu dorim nici măcar la alegerile generale să le respectăm drepturile dacă nu ne dau voturile. Rolul lor la existenţa instituţională a statului român este poate mai important decât ne imaginăm.

Vă mulţumesc,

Senator PNL de Bacău

Dragoş Luchian

Media
No rating yet

Comments are closed.