Senatorul Dragoş Luchian: declaraţie politică intitulată “Alegerile din PSD – o perspectivă a unei situaţii în care se află clasa politică românească”
Domnule preşedinte !
Doamnelor şi domnilor senatori !
Am citit zilele trecute un articol interesant, în una dintre cotidianele cele mai apreciate din România, mai precis o analiză la cald cu privire la evoluţia clasei politice actuale.
Nu pot ca în această declaraţie politică să nu citez părţi din acest articol, mai ales că cele precizate de autor (pe care nu doresc să-l menţionez pentru a nu fi considerat partizan a unei formaţiuni politice) ne prezintă o situaţie de realpolitik, pe care în continuare ne încăpăţânăm să o înţelegem atât din punct de vedere a politicilor electorale practicate, cât şi a mentalului ideologic al fiecărui partid.
“În ciuda aspectului grotesc, absurd şi înfricoşător al “alegerilor” din PSD, nici râsul şi nici dispreţul n-ar trebui să ne influenţeze ideile despre acest eveniment. Dimpotrivă. O să protestaţi, dar recentul spctacol “Dragnea übel al(l)es” îşi are sorgintea în marele Partid Republican american, aşa cum e descris de columnistul David Brooks, de la New York Times. De ani şi ani, republicanii au fost percepuţi ca nişte conservatori ataşaţi unor valori perene, adepţi ai schimbărilor mici sau ai stabilităţii provizorii. Au avut lideri importanţi şi perioade de înflorire. (…) Bun, fie ei ca la ei. Dar ce legătură are America cu PSD-ul? Da, am greşit. (…) Nimic din ceea ce promit politicienii români nu e realizabil, pentru că nu e raţional, iar crevasa dintre fanfaronadă şi raţiune se măreşte zi de zi. Discursul politic (cel care stabileşte limitele şi cantitatea compromisului) e într-o fundătură. Practic, sistemul nu mai generează exponenţi ai interesului public ci figuri, după reţeta televiziunilor comerciale. Înfăţişarea şi scandalul fac rating, dar nu guvernează şi nici nu aduc prosperitate. Nu e grav că acest tip de politician există – în fond, cineva trebuie să ne facă să râdem – grav e că nu există alternativă în partide.(….). Mă tem de acest om politic, Dragnea. Dar nu mă tem nici de partid, nici de durată. Mă tem de forţa exemplului şi de agonia civilizaţiei româneşti nenăscute bine. Exemplul şefului suprem, urmat de o oaste disciplinată e unul de succes, care va arunca peste bord iluzia cu numele pompos de “dezvoltare durabilă”. Cine are curiozitatea să se uite în jur ar face bine să contabilizeze viteza conflictelor armate. Criza actuală e una exclusiv politică.”
Stimaţi colegi, nu doresc să citez analize de presă în van, rolul acestor articole este de a prezenta o reacţie reală din partea opiniei publice româneşti, pe care noi politicenii (în general), parlamentarii (în particular), ne facem că nu înţelegem ce ne transmit. Ne prefacem, pentru că este mai uşor să vii cu ideii populiste, cu afişarea de faţadă a regulilor democratice de alegere în organizaţiile politice, de aşa-zisa respectare a statului de drept, decât să stabilim nişte principii de acţiune practică în aşa fel încât să creionăm politici publice guvernamentale care să genereze una – două programe de ţară…în aşa fel încât să ne ţinem de ele 10-20 de ani, indiferent de ce orientări politice avem.
Nu doresc să vă plictisesc sau să vă jignesc orientările politice, dar ne aflăm în momentul de faţă într-o criză de management politic şi de reusurse umane implicate politic, chiar dacă fiecare partid are un număr numeros de membri şi militanţi… Nu mă refer la acest aspect al cantităţii politice, doresc să subliniez importanţa calităţii establishment-ului politic din ultimii ani…şi cred că este timpul să recrutăm şi să formăm lideri politici care să înţeleagă nevoile reale ale naţiunii, nu să facem mascarade de aşa-zise alegeri când selectăm un candidat dintr-o listă deja ştiută sau alegem un preşedinte fără adversar.
Timpul îmi va da dreptate….si mi-e frică să o spun, dar în ritmul acesta vom risca un faliment public, mai exact o prăbuşire a ceea ce se cheamă clasa politică actuală, din care facem parte şi noi, senatorii de astăzi.
Vă mulţumesc.