Luchian-DragosDomnule preşedinte !

Doamnelor şi domnilor senatori !

Un articol recent din presa de specialitate menţionează faptul că lipsa realizării unui echilibru financiar bugetar a condus în ultimii ani la variante de subfinanţare a sistemelor/schemelor de asigurări sociale privind diferitele contribuţii bugetare, unul dintre ele fiind şi cel privind sistemul de pensii publice.

Am în vedere în această declaraţie politică evidenţierea unei analize a societăţii civile care ar trebui să reprezinte puncte de reper pentru politicile publice viitoare, indiferent de tipul de guvernare.

România are resurse interne, structurale, pentru a echilibra sistemul de pensii şi pentru a-i asigura sustenabilitate pe temen lung dar până în acest moment nici un guvern din ultimii 25 de ani nu au fost capabili să vină cu o politică reală de sprijinire a acestui domeniu.

Conform articolului din contributors.ro, punctul de plecare are în vedere următoarele: “ în lipsa unei tradiţii în care guvernele să poată influenţa factorii structurali (pe care se bazează economia), guvernele viitoare se vor comporta la fel şi în următoarea decadă, principala lor misiune fiind să asigure, incremental, echilibrul sistemului de pensii plecând de la viziunea reformei din anul 2010. Să sperăm că vor reuşi măcar atât, altfel e dezastru. Factorii structurali au impact direct asupra sustenabilităţii bugetului (şi implicit asupra sistemului de pensii) dar necesită implementarea unor politici/strategii/măsuri concentrate şi cu un grad înalt de complexitate ce trebuie planificate, implementate şi susţinute financiar (bugetate) pe o perioadă lungă de timp. Sunt semnificativi pe termen lung şi în corectarea/amelioarea lor stă cheia robusteţii sistemului de pensii. O parte dintre ei sunt trataţi în Acordul de Parteneriat propus de

Comisia Europeană României pentru perioada de programare 2014 – 2020 şi sunt previzionate fonduri structurale şi de coeziune care să susţină politicile publice aferente. (…) în Acordul de Parteneriat, corelat cu obiectivele României în cadrul strategiei Europa 2020, există o ţintă care afectează domeniul reformei sistemului de pensii. Astfel, „70 % din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani să fie angajată”. La sfârşitul anului 2013 doar 63,9% din populaţia din intervalul de vârstă menţionată este ocupată, conform INS. Pentru atingerea ţintei de 70% este nevoie de un set de politici publice complexe care să se întindă pe mai mulţi ani. ”

De asemenea, tot în acest articol se analizează şi faptul că : “în lipsa unor măsuri structurale (dincolo de posibilităţile individuale ale Ministerului Muncii) care să implice măsuri de activare a populaţiei non-active (inclusiv din mediul rural) şi care să se resimtă la nivelul mediului de afaceri (şi să depăşească schimbări în domeniul legislaţiei muncii) România nu-şi va atinge ţinta de 70% populaţie ocupată.

Evoluţia indicatorului rată de ocupare 20-64 de ani (%) a arătat o uşoară involuţie urmată de o uşoară creştere începând cu anul 2010, ceea ce relevă faptul că Guvernele trebuie să facă mai mult pentru a creşte ocuparea (….).

Conform INS, un fapt îngrijorător (şi cu impact puternic asupre sistemului de pensii pe termen mediu) este acela că doar aproximativ 20% din actuala cohortă de 25 – 34 de ani activă, având contract de muncă.

În acest moment sporul natural este negativ iar acest trend se va menţine şi în viitor în lipsa unor politici demografice eficiente. Din păcate politicile demografice (pro-natalitate) dau rezultate în timp iar efectele unor decizii luate azi produc efecte în piaţa muncii în circa 25 de ani. în acelaşi timp acestea au implicaţii bugetare semnificative (este nevoie de investiţii majore în sectoarele de îngrijire şi educaţie) şi nu pare realist ca bugetul României, în forma în care se prezintă astăzi, să poată susţine astfel de politici pe o perioadă semnificativă, asfel încât să producă rezultate. Pe termen mediu situaţia se anunţă dramatică, INS estimând o scădere a populaţiei României spre cifra de 13 milioane la nivelul anului 2060.(….)

Aderarea României la Uniunea Europeană şi, implicit, dobândirea de către români a dreptului la libera circulaţie şi rezidenţă au provocat o migraţie a forţei de muncă autohtone către pieţele altor state membre, fapt ce a condus la apariţia unor deficite în unele domenii de activitate(….). Migranţii sunt de regulă persoanele cele mai active, având o vârstă cuprinsă în intervalul 20-45 de ani, şi reprezintă o pierdere netă pentru România. Ultimile date culese de către INS confirmă tendinţa de a se stabiliza în ţările de destinaţie şi de a-şi integra copii (din ţară sau născuţi acolo) în sistemele de educaţie din străinătate. ”

Concluzia articolului reprezintă, a nu ştiu câte oară, un semnal de alarmă la adresa evoluţiei societăţii româneşti, evoluţie care poate fi dramatică şi care riscă ca în următorii 20 – 30 de ani să ne arunce la limita insolvabilităţii noastre statale. Astfel, mai precis : “ deficitul sistemului de pensii are un impact direct asupra investiţiilor publice şi indirect asupra investiţiilor private (prin intermediul nivelului impozitului de asigurări sociale), care să genereze creşterea economică necesară unei măriri a gradului de ocupare a populaţiei active, creşterii productivităţii şi a salariului mediu, reducerii fluxurilor migratorii – toate acestea având un impact direct asupra consolidării unui raport supra-unitar cât mai mare între contribuabilii la asigurările sociale şi pensionari.” Dacă acest raport nu poate fi realizat atunci ne putem pregăti din timp de ce este mai rău, iar populaţia tânără (între 20 – 40 de ani) va trebuie să reînveţe metoda bunicilor de economisiri suplimentare, prin strângerea “curelei” bugetului propriu printr-o nouă “gaură”.

Vă mulţumesc,

Senator PNL de Bacău

Dragoş Luchian

Autorul articolului

Articole asemănătoare

Fără comentarii

Poți publica primul comentariu la acest articol.

Lasă un comentariu

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.