Miron Smarandache, declaraţie politică: “România continuă să fie guvernată în sprijinul oamenilor”
Doamnelor și domnilor deputați,
După o lungă și obositoare campanie electorală, trebuie să îl felicităm pe președintele ales al României, domnul Klaus Iohannis. Voința poporului a fost suverană și aceasta este singura unitate de măsură care contează într-o confruntare electorală cu pretenții civilizate, într-un stat cu adevărat european.
Așteptările românilor de la viitorul președinte al României urmează a fi analizate începând cu anul viitor. Nu trebuie însă să uităm că învestitura domnului Klaus Iohannis mai are de așteptat hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a amânat ieri, pentru 25 noiembrie, dosarul în care primarul Sibiului a fost declarat în stare de incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate (ANI).
Probabil că există un fel de sperietoare față de președintele ales, având în vedere că informația a fost publicată sec pe web-site-ul instanței supreme, fără a fi precizat motivul amânării dosarului.
Așadar, până când românii se vor elucida cu privire la activitatea noului președinte, România trebuie guvernată, iar guvernarea este asigurată, în spiritul constituțional al separării puterilor în stat, de către Executivul condus de Victor Ponta.
Așa cum domnul Klaus Iohannis este în acest moment un președinte legitim, la fel Guvernul României este o instituție legitimă a statului român, care funcționează corect, cu sprijinul majorității parlamentare existente.
România dovedește pe zi ce trece că este o democrație consolidată, în care instituțiile statului trebuie să colaboreze în folosul românilor, indiferent de coloratura politică a celor implicați. Cred că toți românii își doresc un dialog sincer și constructiv între premier și președintele ales, iar Victor Ponta a dat dovadă de maturitate, prin propunerea clară adresată lui Klaus Iohannis în acest sens. Sunt convins că domnia sa va dori o colaborare corectă, instituțională, între Președinție și Guvern, iar din această cooperare nu au de câștigat decât oamenii, spre binele poporului român și a țării.
România are nevoie în continuare, mai mult decât oricând, de stabilitate. Românii au votat în 2012 pentru o coaliție de guvernare, un program de guvernare și un guvern predictibil, care și-a făcut până acum datoria față de români, și își va duce misiunea la bun sfârșit.
Nu există nici un motiv ca Executivul condus de Victor Ponta să nu continue munca începută pentru a repara nedreptățile făcute românilor de fostele guverne, cât timp există sprijinul coaliției parlamentare. Victor Ponta trebuie să rămână în funcția de prim-ministru și să ducă, până la alegerile parlamentare din 2016, la îndeplinire programul pentru care Guvernul și majoritatea parlamentară au fost girate de români acum doi ani.
Prioritatea imediată a guvernării coaliției formate din PSD, UNPR, PC, UDMR și Partidul Liberal Reformator este adoptarea urgentă a Legii bugetului de stat pentru 2015. Românii trebuie să mai știe că nu se va schimba nimic în perioada următoare, nici cota unică, nici valoarea taxelor și impozitelor, absolut nimic.
Dimpotrivă, vom pregăti un buget pentru 2015-2016 care să continue creșterea economică și măsurile sociale care până acum au asigurat dezvoltarea țării.
Cred că a venit momentul instaurării unei normalități mult-dorite de români. Sunt convins că președintele și primul-ministru vor putea colabora sub alte auspicii pe viitor, fără sincope și erori de comunicare.
Pentru cetățenii din Colegiul meu parlamentar, un singur cuvânt: MULȚUMESC!
Îi asigur că vor avea în mine același sprijin și de acum înainte, că voi munci la fel de mult pentru a-i reprezenta cu onoare în Parlament și a-i ajuta în rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Deputat PSD Bacău,
Miron SMARANDACHE
19 noiembrie 2014