Miron Alexandru Smarandache – declaratie politica: – “Elevii merituosi din Moinesti,incurajati sa obtina performante prin Programul «Vreau sa fiu parlamentar»”
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Miron Alexandru Smarandache
“Elevii merituoşi din Moineşti, încurajaţi să obţină performanţe prin Programul «Vreau să fiu parlamentar»”
Voi continua şi în această sesiune parlamentară să susţin performanţele educaţionale ale elevilor din colegiul nr.7 Bacău. În această toamnă, am iniţiat Programul “Vreau să fiu parlamentar”, care se adresează unor adolescenţi cu rezultate deosebite, atât la învăţătură, cât şi în activităţile extraşcolare. În cadrul acestui program, zece elevi ai liceelor din municipiul Moineşti au şansa de a cunoaşte îndeaproape activitatea şi programul de lucru al unui deputat, exact la locul de muncă al acestuia. Săptămâna trecută, primii doi tineri selectaţi în acest proiect, Cristian Marcu şi Răzvan Moţei, elevi în clasa a-XII-a la Liceul Teoretic “Spiru Haret” din Moineşti, m-au însoţit timp de două zile la activităţile desfăşurate în Camera Deputaţilor.
Cei doi elevi merituoşi au fost lângă mine pas cu pas în cele două zile petrecute la Palatul Parlamentului. Nu numai că au avut ocazia să cunoască cu exactitate activitatea şi preocupările zilnice ale unui parlamentar, dar cei doi au avut posibilitatea să urmărească pe viu şedinţa plenului Camerei Deputaţilor, şedinţele comisiilor de specialitate, precum şi întrunirea grupurilor parlamentare. Au văzut în timp real ceea ce trebuie să facă un parlamentar la locul de muncă, şi, de asemenea, au fost încântaţi să cunoască şi alţi deputaţi, precum şi funcţionari publici din stafful Camerei Deputaţilor. În rezumat, cei doi elevi din Moineşti au cuprins în cele două zile petrecute la Parlament tot ce trebuie să cunoască un tânăr care doreşte să urmeze o carieră politică.
De remarcat este faptul că liceenii care sunt incluşi în Programul “Vreau să fiu parlamentar” au fost selecţionaţi în baza rezultatelor excelente avute la învăţătură, dar şi a participării lor la acţiuni de voluntariat şi alte activităţi extraşcolare.
Cum am mai spus în repetate rânduri, voi susţine cât îmi stă în puteri performanţa şcolară la toate nivelurile, mai ales în colegiul meu parlamentar, unde elevii au posibilităţi mai limitate. Prin iniţierea acestui program, doresc să creez o emulaţie pozitivă în rândul elevilor din colegiul meu, în aşa fel încât fiecare să-şi dorească să fie primul, şi la note, şi la disciplină şi la comportamentul de acasă şi din societate.