Există o euforie exagerată a unor comentatori şi protagonişti ai scenei publice şi politice româneşti în a prevesti căderea inevitabilă a Guvernului Victor Ponta, susţinut de majoritatea parlamentară PSD-UNPR-PC-PLR. O astfel de teză a fost lansată cu aplomb de preşedintele ţării, care a reiterat în dese rânduri că îşi doreşte un guvern al său, adică al partidelor care l-au susţinut în alegerile prezidenţiale din toamna trecută. Constatăm însă că primii ghiocei au răsărit, însă opoziţia tot mai dezbate textul viitoarei moţiuni de cenzură care ar avea menirea debarcării actualului Executiv.

De la vorbe şi proiecte măreţe la fapte concrete şi lucruri bine făcute este însă un drum lung şi anevoios, şi nu întotdeauna pavat cu bune intenţii. Klaus Iohannnis a vorbit despre un guvern al lui, adică format din noul PNL, care “dansează” pe vechiul hit băsescian “Verde-nrourat”, pentru a le da apă la moară celor din actuala opoziţie. Să recunoaştem realitatea că succesul noului preşedinte nu a avut decât într-o foarte mică proporţie contribuţia partidelor politice care l-au susţinut. A fost o victorie a societăţii civile, a românilor neînregimentaţi politic, în majoritate, mai puţin a rodului muncii activelor de partid. În aceste condiţii, Iohannis trebuia să spună ceva pentru a potoli setea de putere a celor din proaspăt fuzionatul PNL, ai cărui lideri se şi vedeau miniştri şi alţi responsabili guvernamentali.

Ghinion, însă! Coaliţia de guvernare este la fel de solidă ca şi la început, atunci când neputinciosul Guvern condus de amatorul de Kobe Mihai Răzvan Ungureanu a capotat după doar două luni, efect automat al rezultatelor dezastruoase ale anterioarelor Executive conduse de Emil Boc. Să ne reamintim cum, în urmă cu doi ani, foştii pedelişti au renunţat la culoarea tradiţională, portocaliu, pentru verde şi albastru, şi, de asemenea, au participat la alegerile locale şi parlamentare sub alte nume, nu PDL. Din nefericire, nu le-a folosit la nimic, aşa cum nu le va folosi la nimic moţiunea de cenzură mult-promisă!

Este clar că românii nu vor mai putea fi păcăliţi de noile strategii de imagine ale opoziţiei, deoarece toate încercările lor de jalnică rebrenduire denotă indubitabil că, revenind ipotetic la conducerea ţării, PNL-PDL nu vor avea alte soluţii de guvernare decât tot cele deja puse în practică, în detrimentul românilor: tăieri de salarii, micşorări de pensii, închideri de şcoli şi spitale, concedieri, majorarea TVA, sărăcirea accentuată a populaţiei.

În realitate, principala intenţie a viitoarei activităţi politice a opoziţiei este aceea de a-i minţi din nou pe români. Traian Băsescu le-a promis că vom trăi mai bine şi că va stârpi corupţia. Niciuna din aceste două promisiuni deşarte nu s-a materializat. Din contră, s-a dovedit că exponenţii PNL şi PDL au fost campionii corupţiei generalizate şi instituţionalizate, ba chiar au prosperat din greu pe timp de criză, graţie unor maşinaţiuni oneroase, extrem de bine puse la punct. Cei din apropierea actualei opoziţii s-au îmbogăţit peste limita bunului-simţ, şi făceau acele acte pentru care sunt acum anchetaţi tocmai în perioada în care tăiau salariile şi pensiile, şi concediau oamenii!

Actualul Guvern a dovedit, prin măsurile luate în ultimii doi ani şi jumătate, că şi-a respectat promisiunile făcute românilor. Deciziile guvernamentale sunt sustenabile şi încep deja să se vadă în buzunarul fiecărui român, în creşterea calităţii vieţii şi obţinerea bunăstării mult dorite. A vorbi despre schimbarea Executivului este un moft fără acoperire, un fel de “să vorbim de funie în casa spânzuratului!”. Nici măcar Iohannis şi nici măcar liderii opoziţiei nu cred în schimbarea actualului Guvern, pentru că îşi dau seama de limitele lor.

Să avem cu toţii o primăvară frumoasă!

Media
No rating yet

Comments are closed.