Marcu Nicu – Arieratele, o problemă a economiei româneşti

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Nicu Marcu:

“Arieratele, o problemă a economiei româneşti”

Dacă plecăm de la definiţia arieratelor am avea foarte multe de spus într-o eventuală dezbatere economică. Plecând însă de la ce sunt acestea în realitatea de care ne lovim în fiecare zi, arieratele nu pot reprezenta decât o culpă. O culpă asumată. Imposibilitatea recunoscută a statului, în cazul de faţă, de a-şi plăti datoriile faţă de creditorii săi.

Totul se reduce la mecanisme economice şi financiare absurde şi care îşi neagă chiar scopul care le justifică existenţa: satisfacerea intereselor contribuabililor.

Statul trebuie, în baza contractului social, să asigure anumite servicii pentru care a primit mandatul, printre care şi o bună administrare. Ce nu se înţelege este că o dată la patru ani se schimbă doar administratorul acestor interese, şi nu interesele în sine. Acestea rămân aceleaşi şi ţin de esenţa naţiunii, evoluează odată cu aceasta.

Revenind la arierate, acestea nu pot reprezenta decât eşecul unei administrări care, în primă instanţă, se reflectă în blocaje economice, în falimente, dar ăsta este doar vârful vizibil al efectelor, pentru că, profund, efectele se resimt ca un bumerang, în diminuarea numărului de plătitori, prin creşteri masive ale costurilor pe fondul de şomaj, prin sărăcie şi, evident, creşterea criminalităţii economice, a evaziunii fiscale şi, inevitabil, se resimte în scăderea nivelului de trai.

Iată cum, deşi la prima vedere datoria statului către agenţii economici nu reprezintă o problemă de interes imediat, ea ne afectează pe toţi, în fiecare moment, în fiecare zi.

Media
No rating yet

Comments are closed.